Celebra petrecere de Anul Nou intitulată „Vanghelion” ar putea să nu mai fie organizată anul acesta. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, în timpul unui interviu acordat adevarul.ro.
Anul trecut, cea de-a XII-a ediție a petrecerii s-a desfășurat la Romexpo, prețul unui bilet pentru acest eveniment fiind de 100 de lei.
Cu toate acestea, nu este prima dată când edilul renunță la „Vanghelion”. Nici în anul 2009 nu a avut loc petrecerea de Anul Nou, Vanghelie precizând atunci că, în contextul crizei financiare, petrecerea nu putea fi finanțată cu fonduri de la administrația locală, deoarece ar fi fost încălcată legea.
„Deoarece este criză economică, nu am mai avut sponsori. Ținând cont de situația financiară din lume, era de așteptat să întâmpinăm dificultăți”, explica la momentul respectiv și viceprimarul Sectorului 5, Bogdan Pavel.
Până în acest moment au fost organizate 12 „Vanghelioane”.