Primele declarații ale lui Valérie Trierweiler, după ce s-a despărțit de Hollande: Am simțit că am „căzut dintr-un zgârie-nori”

Primele declarații ale lui Valérie Trierweiler, după ce s-a despărțit de Hollande: Am simțit că am căzut dintr-un zgârie-nori
Publicat: 30/01/2014, 11:36
Actualizat: 05/02/2019, 05:40

Valérie Trierweiler, fosta parteneră a președintelui francez François Hollande, a declarat pentru ediția de joi a revistei Paris Match că a avut impresia că a „căzut dintr-un zgârie-nori” la dezvăluirea relației șefului statului cu actrița Julie Gayet, relatează AFP.

Atunci când am aflat a fost ca și cum aș fi căzut dintr-un zgârie-nori”, a declarat Trierweiler, în vârstă de 48 de ani, despre dezvăluirea relației lui Hollande cu Gayet, pe 10 ianuarie, de către revista Closer.

„Am auzit zvonuri, evident, dar zvonuri există despre toată lumea. Am auzit zvonuri despre mine tot timpul. Nu le-am acordat atenție”, a spus ea.

„Poate părea straniu, dar nu traversez o perioadă de criză”, a declarat Trierweiler pentru Paris Match, revista la care lucrează.”Nu este prima despărțire din viața mea. Este, însă, violentă, pentru că este mediatizată”, a subliniat ea.

Politica este „o lume a trădării și nu acestea sunt valorile mele”, a adăugat fosta parteneră a lui François Hollande, care „nu regretă nimic”.

„M-am trezit la (Palatul) Elysée, printre lucruri aurite. Oamenii știu puține (lucruri despre viața mea), dar mama mea era casieră, iar tatăl meu avea un picior amputat. Am crescut în chirie. A existat un decalaj enorm. Mi-am dat seama, în ultimele luni, cât de norocoasă am fost”, a mărturisit ea.

„Ceea ce am trăit a fost o secvență de viață extraordinară, care m-a condus spre altceva”, a mai spus ea. „Îmi voi relua viața dinainte, dar va fi îmbogățită cu o experiență nouă. În câteva zile am primit sute de scrisori și mesaje de susținere”, a adăugat fosta Primă Doamnă.

François Hollande a anunțat sâmbătă că se desparte de Valérie Trierweiler.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
O iarnă cu multă zăpadă? Fenomentul care va schimba tot în România
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang