Un bărbat aflat în stare vegetativă de mai bine de zece ani a reușit să transmită doctorilor, numai prin puterea minții, că nu are nicio durere, o premieră în istoria medicinei, relatează Daily Mail. Doctorii susțin că, deși tehnologia folosită se află încă în fază de dezvoltare, ea reprezintă viitorul medicinei.
Pacientul, Scott Routley, a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a rămas cu mari probleme cerebrale. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge care au creat tehnologia imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) au încercat să o aplice pe mai mulți pacienți în stare vegetativă, pe care să îi determine să comunice cu ajutorul aparatelor, prin puterea minții.
La început, pacienților li s-au pus întrebări simple, cu răspunsuri „da” sau „nu”, urmând ca ulterior să poată „formula” răspunsuri mai ample, fără a folosi efectiv cuvinte sau sunete. Potrivit specialiștilor, acest mesaj transmis de Routley, cu puterea minții, reprezintă un pas foarte important pentru că îi poate ajuta să îmbunătățească viața pacienților.