Primul „mini-stomac” crescut din țesut uman în laborator

Publicat: 30 10. 2014, 15:30

Acest tip de celule umane care se pot transforma în orice tip de celulă din organism au format o versiune în miniatură a stomacului.

În colaborare cu cercetătorii de la Colegiul de Medicină de la Universitatea din Cincinnati, ei au folosit mini-stomacuri generate în laborator (numite organoide gastrice), pentru a studia infectarea cu bacteria Helicobacter pylori, cauza majoră a ulcerului peptic și a cancerului de stomac.

Această primă generare moleculară din istoria medicinei, de organoide gastrice umane 3D, creează noi oportunități pentru descoperirea de medicamente, modelarea stadiilor incipiente ale cancerului de stomac și pentru studierea unora dintre bazele obezității asociate diabetului, susține Jim Wells, cercetătorul principal din cadrul acestui studiu, scrie Agerpres.

De asemenea, este pentru prima dată când cercetătorii au produs intestin anterior în format 3D, punct promițător de plecare pentru generarea și a altor țesuturi și organe, cum ar fi plămânii și pancreasul, a mai spus el.

„Până la acest studiu, nimeni nu a generat celule gastrice de la celule umane stem pluripotente”, a sublinat Wells, citat de business-standard.com.

„În plus, am descoperit cum să susținem formarea de țesut gastric tridimensional cu arhitectură complexă și compoziție celulară”, a menționat el.

Acest lucru este important deoarece diferențele dintre specii în dezvoltarea embrionară și arhitectura stomacului adult face modelul de stomac al șoarecilor mai puțin optim pentru studierea dezvoltării bolilor umane ale stomacului, a adăugat Wells.

Cheia pentru creșterea organoidelor gastrice umane a fost de a identifica etapele implicate în formarea normală a stomacului în timpul dezvoltării embrionare. În decursul unei luni, aceste etape au condus la formarea de organoide gastrice umane 3D care aveau aproximativ 3mm diametru.

Cercetătorii au spus ca sunt impresionați de cât de rapid infectează bacteria Helicobacter pylori țesutul epitelial al stomacului. În 24 de ore, bacteriile au declanșat modificări biochimice ale acestui organ.

Organoidele gastrice umane imită fidel stadiile incipiente ale bolii gastrice provocate de bacterii, inclusiv activarea unei gene canceroase numita c-Met și răspândirea rapidă a infecției în țesuturile epiteliale, au mai spus cercetătorii citați de business-standard.com.