El a câștigat la sfârșitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părți ale lumii cu un venit minim asigurat.
La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiți au fost strânși printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.
„Priviți-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. „El nu trebuie să facă nimic pentru acești bani, dar avem speranța că va deveni și el un activist în cadrul organizației noastre.”
Un alt „job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceștia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-șef al lumii.
Inspirați de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunțat că doresc să angajeze un „explorator-șef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de țări și este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.
Din miile de candidați care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câștigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin și Paris.
Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum și a desfășurat activități caritabile în Uganda și în alte state din Africa.