Prințul Charles: Transilvania deține „cheia” pentru salvarea planetei
This browser does not support the video element.
Într-un interviu acordat BBC Radio 4 cu privire la exploatarea mediului înconjurător, Prințul Charles a afirmat că, într-un fel, Transilvania deține cheia salvării planetei.
Despre această regiune, prințul în vârstă de 66 de ani a spus că este un loc „unde vedem cu adevărat ce înseamnă sustenabilitatea”. Aici, fiul reginei Elisabeta a II-a a cumpărat și renovat mai multe proprietăți, relatează The Mirror.
Vorbind despre biodiversitate și comunitățile rurale, Prințul Charles, el însuși pasionat de agricultură, a spus că „trebuie pusă o valoare economică pe ceea ce natura oferă”.
„Timp de foarte mulți ani – sute de ani – am lăsat natura în plan secundar și după ce am exploatat-o, i-am luat totul, nu am pus nimic în loc”, a explicat el. „Și, cumva, ne imaginăm că suntem separați de natură, că ea există altundeva, unde poți merge să o exploatezi”, a adăugat el.
În acest context, prințul moștenitor a avertizat că mediul înconjurător trebuie protejat și conservat pentru generațiile viitoare, iar că una dintre soluții stă în puterea micilor agricultori, precum cei transilvăneni.
„Trebuie să existe o abordare integrată”, a afirmat Prințul Charles. „Crec că micii fermieri, micii proprietari de terenuri sunt extrem de importanți pentru menținerea siguranței hranei. Nu se poate ca totul să fie făcut de corporațiile uriașe. Unele dintre ele încearcă, dar cele mai multe nu sunt interesate de biodiversitate sau cultură sau comunitățile rurale. (…) Punerea biodiversității în centrul modului de a face agricultură este abosult crucială”, a cochis el.