Prima pagină » Magazin » Prințul George pune Familia Regală Britanică în dificultate. Ce nu mai vrea să facă

Prințul George pune Familia Regală Britanică în dificultate. Ce nu mai vrea să facă

Prințul George pune Familia Regală Britanică în dificultate. Ce nu mai vrea să facă
Prințul George a început să studieze la o școală privată și, se pare că băiețelul nu mai vrea să meargă la cursuri, scrie ONE.ro.
În urmă cu trei săptămâni fiul lui William și Kate a început anul școlar, iar cei doi deja au probleme cu cel mic. Prințul William s-ar fi „plâns” unor părinți, care au copiii la aceeași școală la care merge și George, că băiețelul lui s-ar fi săturat de școală. William le-ar fi spus acestora că fiul lui preferă să stea acasă și să se joace cu surioara lui, potrivit ONE.ro.
 
Prințul George, în vârstă de 4 ani, învață la școala privată Thomas”s Battersea din Londra.
 

 

Prințul George, în vârstă de doar patru ani, a fost în atenția tuturor cu ocazia primei sale zi la școală, unde a mers însoțit de tatăl său, Prințul William, Ducesa de Cambridge absentând din cauza stării sale de sănătate fragilă, fiind însărcinată cu cel de-al treilea copil. Îmbrăcat în noua sa uniformă, micul prinț a fost fotografiat în timp ce trecea de porțile școlii particulare „Thomas’s Battersea”, ținându-l de mână pe tatăl său, care îi ducea în cealaltă mână rucsacul, și îndreptându-se cu pași timizi, după cum a fost surprins de camere, spre directoarea școlii, Helen Haslem, care îl aștepta, scrie Express.co.uk.
Purtând o cămașă bleu, peste care avea un pluover bleumarin cu gulerul în V, care se asorta cu pantalonii săi scurți și șosetele lungi, Prințul George a intrat în incinta școlii, situată în sud-vestul Londrei, ținându-i de mâini pe Prințul William și pe directoarea Helen Haslem.
 
Micul prinț va fi prezentat colegilor săi drept „George Cambridge”, potrivit unui purtător de cuvânt al familiei regale britanice.
 
„Thomas’s Battersea”, care va costa pe an 17,604 de lire sterline, este descrisă, într-un ghid care reunește cele mai bune școli britanice, drept o „școală mare, aglomerată și puțin haotică, preferată de părinții înstăriți”.
 

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?