Prințul Harry și Meghan, URMĂRIȚI de paparazzi într-o cursă „aproape catastrofală” prin New York. Incidentul amintește de moartea Prințesei Diana
Prințul Harry și soția sa Meghan, alături de mama acesteia, au fost implicați într-o urmărire descrisă de către purtătorul de cuvânt al lui Harry „aproape catastrofală”. Potrivit primelor informații, aceștia erau urmăriți de paparazzi, relatează Sky News.
„Această urmărire neobosită, care a durat peste două ore, a dus la multiple cvasi-coliziuni în care au fost implicați alți șoferi pe șosea, pietoni și doi ofițeri NYPD (Departamentul de Poliție din New York)”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Incidentul a avut loc marți, după ce Meghan și Harry au participat la o ceremonie de decernare a unor premii la New York
Ducesa de Sussex a primit un premiu „Woman of Vision” în cadrul ceremoniei de la New York, ea încurajând femeile să lupte pentru egalitate. A preluat premiul la gala anuală a Ms Foundation for Women.
„Nu este niciodată prea târziu să începi. Poți fi vizionara propriei tale vieți… Mai sunt încă atât de multe lucruri de făcut”, a spus ea la evenimentul din New York.
De asemenea, este și prima apariție publică a Prințului Harry, Duce de Sussex, după încoronarea tatălui său, Regele Charles al III-lea. Harry zburase la Londra pentru ceremonia de încoronare, dar a prins un zbor de întoarcere la Los Angeles câteva ore mai târziu, pentru a fi prezent la cea de-a 4-a aniversare a fiului său, Archie.
Incidentul amintește de moartea mamei sale, Prințesa Diana
Mama lui Harry, Prințesa Diana, a murit pe 31 august 1997, la vârsta de 36 de ani, în urma unui grav accident rutier produs în Paris. Tragedia a avut loc după ce ea și iubitul său, Dodi Al-Fayed, au fost urmăriți de paparazzi aflați pe motociclete.