Prima pagină » Magazin » Prințul William a spus că fiul său este „un ștrengar”, în primul său interviu după ce a devenit tată

Prințul William a spus că fiul său este „un ștrengar”, în primul său interviu după ce a devenit tată

Prințul William a spus că fiul său este
Prințul William al Marii Britanii a vorbit cu multă căldură pentru CNN despre paternitate și despre fiul său, George, despre care a spus că este "un ștrengar", în primul interviu pe care ducele de Cambridge l-a acordat după ce a devenit tată, informează cnn.com.

Prințul William al Marii Britanii a vorbit cu multă căldură pentru CNN despre paternitate și despre fiul său, George, despre care a spus că este „un ștrengar”, în primul interviu pe care ducele de Cambridge l-a acordat după ce a devenit tată, informează stirile cnn.com.

Interviul va fi difuzat în versiunea sa integrală în emisiunea intitulată „Prince William’s Passion: New Father, New Hope”, care va avea premiera pe postul CNN pe 15 septembrie.

Intervievat în grădina palatului Kensington, într-o zi călduroasă de vară, ducele de Cambridge, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, a dezvăluit pentru CNN, în primul său interviu oficial acordat după ce a devenit tată, pe 22 iulie, că fiul lui, George, este „un ștrengar”.

„E puțin cam ștrengar, ca să vă spun adevărul”, a declarat prințul William. „Îmi aduce aminte de fratele meu și chiar de mine însumi când eram copil, nu sunt prea sigur, însă, oricum, se simte foarte bine”, a spus acesta.

„În plus, crește foarte repede. E un mic luptător – se zvârcolește tot timpul și nu prea vrea să doarmă”, a adăugat prințul William.

Prințul britanic spune că soția sa, Catherine, ducesă de Cambridge, are grijă de prințul George în cele mai multe nopți și a recunoscut că abia așteaptă să își reia munca de pilot de elicopter în cadrul Forțelor Regale Aeriene, la o bază militară din Țara Galilor, pentru a putea să se bucure în sfârșit de câteva nopți dormite în liniște.

„Ei bine, așa cum câțiva tătici ar putea să știe, abia aștept să mă întorc la muncă pentru a putea să am parte de câteva nopți dormite în liniște. Sper că primele ture pe care le voi lucra acolo nu vor fi ture de noapte”, a spus prințul William.

Prințul William a zâmbit amintindu-și momentul în care a apărut alături de Catherine pe scările din fața aripii Lindo a spitalului St. Mary din Londra pentru a-l prezenta pe fiul lor, George, în fața lumii întregi.

„Cred că am fost mai șocat de ceea ce simțeam în acele momente, însă eram atât de fericit, ca și Catherine, de venirea pe lume a lui George, încât îl arătam cu multă bucurie oricui voia să îl vadă”, a povestit acesta.

„Așa cum știu toți părinții, în acele momente ești foarte fericit și te mândrești cu copilul tău. A fost plăcut să văd că oamenii voiau să îl vadă pe George. Sunt fericit că el a nu a plâns din răsputeri în acele momente”, a adăugat, zâmbind, prințul William.

Taților din lumea întreagă care priveau în acele momente la televizor nu le-a venit să creadă când William, înconjurat de sute de fotografi și de reprezentanți ai presei, a reușit să atașeze din prima încercare scaunul pentru bebeluși pe bancheta din spate a automobilului său, însă prințul britanic a spus că avut mult noroc atunci când a executat acea manevră.

„Credeți-mă, era prima dată când instalam scaunul, cu un bebeluș real în brațe. Știu că au existat câteva speculații pe această temă. Deși repetasem manevra, eram îngrozit de gândul că scaunul va cădea sau că ușa nu se va închide așa cum trebuie”, a spus ducele de Cambridge.

Imaginile cu prințul William care a trecut în dreptul volanului, ducându-și singur familia acasă de la spital, a întărit percepția potrivit căreia prințul va aduce o notă de modernitate monarhiei britanice. Prințul a spus pentru CNN că îi place să facă anumite lucruri în felul său.

„Sunt atât de independent pe cât vreau să fiu, la fel ca Harry și Catherine. Noi am crescut diferit de alte generații și sunt de părere că, atunci când simt că pot să fac un lucru, atunci chiar îl fac de unul singur. Există și cazuri în care nu poți faci singur anumite lucruri și atunci sistemul preia controlul sau nu se cuvine să faci anumite lucruri de unul singur. Însă să îți duci soția și copilul acasă de la spital a fost ceva important pentru mine”, a spus acesta.

Prințul a vorbit și despre un eveniment tradițional din viața tinerilor părinți: schimbarea primului scutec al bebelușului lor: „Am schimbat primul scutec, e o datorie de onoare. Nu mi s-a permis să scap de treaba asta. Toate moașele erau în jurul meu și îmi spuneau: «Poți să o faci, poți să o faci!»”.

Totodată, prințul William a spus că soția sa „face o treabă fantastică” atunci când are grijă de fiul lor și că familia reprezintă de acum prioritatea sa.

Săptămâna trecută, prințul William a mărturisit că îi va fi dor de Insula Anglesey din Țara Galilor, atunci când misiunea sa de trei ani în cadrul Forțelor Aeriene Regale se va încheia, luna viitoare.

„Pentru mine, Catherine și micuțul George sunt prioritățile mele de acum – și Lupo”, a spus prințul, zâmbind. Lupo, un cocker spaniol, este câinele familiei princiare britanice.

Una dintre marile pasiuni ale prințului este salvarea de la dispariție a speciilor periclitate din Africa. Prințul britanic a spus pentru CNN că își dorește ca George să cunoască Africa așa cum a cunoscut-o și el în tinerețe și să îi insufle fiului pasiunea pentru protejarea speciilor sălbatice, așa cum a făcut-o cu el și tatăl său, prințul Charles.

„Vom avea jucării în formă de elefanți și rinoceri prin toată camera”, a glumit prințul William. „O vom decora cu multe tufișuri și el va crește ca și cum ar trăi într-o zonă sălbatică, cu tufișuri”, a mai spus el.

Totodată, posibilitatea ca fiul său să ducă mai departe moștenirea familiei regale britanice în Africa nu reprezintă o preocupare imediată pentru el.

„Pentru moment, singura moștenire pe care vreau să i-o transmit este să doarmă mai mult și, poate, să nu fie nevoie ca scutecul să îi fie schimbat de atât de multe ori”, a adăugat, râzând, prințul William.