Prințul William, alături de soția sa, pentru a asista la nașterea primului copil al cuplului
Prințul William a părăsit baza militară de pe Insula Anglesey din Țara Galilor și a ajuns la Londra, duminică, pentru a fi alături de soția sa, care va naște în curând primul copil al cuplului princiar britanic, informează news-de-stars.com.
Nașterea bebelușului regal britanic pare să fie iminentă, potrivit presei internaționale, un argument în acest sens fiind faptul că prințul William a părăsit, duminică, baza militară din Țara Galilor, unde lucrează ca pilot de elicopter pentru misiuni de salvare pe mare, pentru a fi alături de soția sa, internată într-o clinică din Londra.
Potrivit tabloidului The Mirror, prințul William, al doilea în ordinea de succesiune la tron, ca și întreaga familie regală britanică așteaptă de acum cu înfrigurare nașterea primului copil al cuplului princiar.
„Întreaga familie stă ca pe jar. Este un moment foarte important pentru cuplul William-Kate. Au fost luate toate măsurile pentru ca nașterea să decurgă fără probleme. Este un moment crucial, nu doar pentru ducele și ducesa de Cambridge, ci și pentru viitorul monarhiei”, a declarat o sursă apropiată de casa regală, citată de The Mirror.
Catherine, ducesă de Cambridge, în vârstă de 31 de ani, este internată într-o aripă privată a spitalului St. Mary din Londra, unde urmează să nască în curând primul copil al cuplului princiar britanic.
Pe 3 decembrie 2012, la peste un an și jumătate de la nunta lor somptuoasă, prințul William și soția sa, Catherine, au anunțat că vor avea primul lor copil, viitorul moștenitor al tronului Marii Britanii, iar această veste era așteptată cu înfrigurare și speranță, de multe luni, de întregul regat.
William, fiul prințului Charles și al prințesei Diana, s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la Londra, în cadrul unei ceremonii somptuoase, care a fost urmărită de aproximativ 2 miliarde de telespectatori.