Prințul William: Un copil este suficient pentru moment

Publicat: 18 03. 2014, 15:26
Actualizat: 26 03. 2019, 13:37
Prințul William al Marii Britanii a declarat că a decis împreună cu soția sa, ducesa de Cambridge, că "un copil este suficient pentru moment" și că fiul lor, prințul George, nu va primi în dar în acest an un frățior sau o surioară, informează femalefirst.co.uk.

Prințul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, spune că el și soția sa ar putea avea ulterior un alt copil, însă, pentru moment, fiul lor în vârstă de opt luni le ocupă tot timpul.

Prezent la parada de Saint Patrick’s Day din Aldershot, luni, prințul i-a mărturisit sergentului-major Ray Collister: „Poate într-o zi. Unul este suficient pentru moment”.

„Mi-a spus că poate vor mai face un copil atunci când vor avea mai mult timp liber”, a adăugat același militar britanic.

Ducele și ducesa de Cambridge au avut astfel prima lor apariție publică împreună din acest an luni, unde au asistat la parada Primului batalion din Garda Irlandeză – un eveniment la care au fost prezenți în ultimii trei ani.

Prințul britanic – care a fost numit colonel al acestui regiment în 2011 – a purtat haina de paradă a Gărzii irlandeze.

Un alt militar care i-a pus întrebări prințului William despre bebelușul regal este Glenn Tierney.

„L-am rugat să-mi spună totul despre prințul George, eu sunt mai curios din fire. Mi-a spus că (prințul George) se simte foarte bine și că este foarte ocupat cu mersul de-a bușilea și cu mâncatul”, a spus militarul britanic.

În timpul paradei, ducesa de Cambridge, în vârstă de 32 de ani, a înmânat ofițerilor buchețele de trifoi, un simbol al Irlandei. Aceasta este o îndatorire îndeplinită în mod tradițional de soția unui ofițer de rang superior din Garda Irlandeză.

Prințul George, fiul prințului William și al ducesei Catherine de Cambridge, este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii. Bebelușul a fost botezat la capela regală a palatului Saint James din Londra, pe 23 octombrie 2013. La doar câteva luni de la naștere, prințul George al Marii Britanii a fost inclus pe lista celor mai fascinanți 10 oameni din lume pe anul 2013 realizată de jurnalista americană Barbara Walters.