Pro TV International: un nou site, show-uri de divertisment și comedie

Publicat: 21 09. 2012, 14:18
Actualizat: 26 03. 2019, 01:15

Pro TV International are, începând de vineri, un nou site și a pregătit, pentru grila de toamnă, show-uri de divertisment și comedie, precum „Serviciul Român de Comedie”, „Tanti Florica”, „Las Fierbinți”, „CanCan TV” și „Happy Hour”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Toamna aceasta este mai bogată ca niciodată, pentru telespectatorii Pro TV International, cărora le aduce oferta perfectă de entertainment. Pe lângă show-uri de senzație, seriale de comedie, știri obiective și cele mai tari emisiuni create special pentru ei, românii au încă un motiv de bucurie. Vineri a fost lansat noul site www.protvi.ro, unde internauții vor găsi, pe o platformă complet schimbată, informații diverse, de la emisiunile și vedetele Pro TV International până la cele din comunități, date despre recepție, precum și interviuri în exclusivitate cu celebrități, pentru că toamna aceasta „Tot ce vrei e Pro TV International!”.

Românii care urmăresc Pro TV International din străinătate au parte de comedie cu agenții „Serviciului Român de Comedie”, cu noul serial „Tanti Florica” și cu cel de-al doilea sezon al serialului „Las Fierbinți”. De vineri, ei pot afla tot ce îi interesează despre personajele lor preferate și actorii care le interpretează accesând site-ul www.protvi.ro. Din grila de toamnă nu vor lipsi nici muzica de top, la „Ascultă-ți muzica de acasă”, cele mai noi stiluri de dans și emoțiile copleșitoare din „Pariu cu viața” și „Dansez pentru tine” și show-urile cu cele mai tari dezvăluiri din viețile vedetelor la „CanCan TV” și „Happy Hour”, despre care vor descoperi toate noutățile pe site-ul www.protvi.ro.

Pe lângă acestea, toamna aduce la Pro TV International cele mai frumoase prezentatoare, cu invitați pe măsură, la „Weekend cu Monica Dascălu” și „De Suflet”, campioni români, cei mai buni sportivi și cele mai proaspete știri din sport la „Știrile Sport.ro” și „Informația”, dar și cele mai bune emisiuni informative și anchete care scriu istoria la Știrile Pro TV și „România, te iubesc!”.

Din 6 octombrie, de la ora 23.00, toată lumea se internează la „Spitalul de demență”. Cele mai noi știri despre un serial de comedie aparte, cu un umor atipic, care tratează într-o notă comică și într-un stil care nu poate lăsa indiferent realitatea medicală din România, în regia lui Peter Kerek, după un scenariu de Toni Grecu se vor regăsi și ele pe site-ul www.protvi.ro.

Noul site le oferă românilor din străinătate și posibilitatea de a fi mai aproape de cei dragi rămași în țară, prin intermediul secțiunilor „România de peste hotare” și „Te vezi la Pro TV International”, unde sunt invitați să încarce imagini cu ei, pe care familia și prietenii le pot vedea dacă accesează site-ul www.protvi.ro.

Lansarea noului site www.protvi.ro se alătură firesc celorlalte ingrediente care fac perfectă oferta toamnei pentru că „Tot ce vrei e ProTV International!”.