Pro TV, o nouă amendă URIAȘĂ pentru emisiunea „La Măruță”
CNA a analizat, în ședința de marți, mai multe ediții ale emisiunii „La Măruță”, difuzate în perioada februarie – septembrie.
În urma transmiterii acestor ediții, CNA a primit 20 de reclamații de la telespectatori, care au făcut referire la scenele de violență prezentate. De exemplu, în edițiile din 29 și 30 aprilie ale emisiunii „La Măruță” au fost prezentate cazul unui bărbat care și-a bătut copiii și cel al unei bătrâne din Italia umilită și insultată de o româncă angajată să aibă grijă de aceasta.
De asemenea, în ediția din 29 septembrie a emisiunii „La Măruță” a fost prezentat cazul unei femei care și-a tranșat bărbatul.
În urma analizării acestei emisiuni, CNA a decis să amendeze cu 50.000 de lei televiziunea Pro TV. Decizia a fost luată la propunerea lui Radu Herjeu cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți la ședința de joi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Radu Călin Cristea).
Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea mai multor articole din legislația audiovizualului, între care și articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”, și articolul 18 din Codul audiovizualului, conform căruia „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producții care prezintă: a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat”.