Prima pagină » Magazin » Proprietara faimosului Hotel Negresco, Jeanne Augier, A MURIT la 95 de ani

Proprietara faimosului Hotel Negresco, Jeanne Augier, A MURIT la 95 de ani

Video. Proprietara faimosului Hotel Negresco din Nisa a murit la vârsta de 95 de ani. Vezi ce se întâmplă cu averea și cele 6.000 de opere de artă din hotel

Suferind de pierderi de memorie și constrânsă să se deplaseze într-un scaun pe rotile, Jeanne Augier, care locuia într-un uriaș apartament situat în celebrul hotel de cinci stele, a fost plasată în tutelă în 2013, informează europe1.fr.

În același an, hotelul cu fațadă belle epoque pe care Jeanne l-a moștenit de la tatăl său în 1957 a fost plasat sub administrare judiciară.

Augier urma să împlinească 96 de ani pe 27 martie.

Clasificat ca monument istoric, Negresco este ultimul palat de familie rămas francez, reușind să-și păstreze independența față de lanțurile hoteliere internaționale.

Inaugurat în 1913, pe Promenade des Anglais din Nisa, pe malul Mării Mediterane, hotelul a fost construit de Henri Negresco – fiul unui hangiu român stabilit la Nisa, în 1902 -, pe baza designului realizat de arhitectul parizian Edouard Niermans. Hotelul, distrus și slăbit financiar după cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost preluat în 1957 de Jeanne Augier și soțul ei, Paul, decedat în 1995.

Cuplul i-a redat strălucirea de odinioară și a făcut din acest hotel un veritabil muzeu de lux, în care pot fi admirate un candelabru Baccarat comandat de țarul Nicolae al II-lea și diverse opere de artă create de pictorița și sculptorița Niki de Saint-Phalle și de pictorul Raymond Moretti.

Proprietara celebrului Hotel Negresco din Nisa a murit la 95 de ani

O colecționară compulsivă, Jeanne Augier a strâns de-a lungul vieții 6.000 de opere de artă, printre care și un celebru portret al lui Ludovic al XIV-lea.

Hotelul, care și-a revenit financiar după o perioadă de criză, este ultimul palat familial care a rămas 100% francez și este inclus în patrimoniul național, fiind evaluat la 300 – 400 de milioane de euro, potrivit unor estimări din 2016, care nu luau în calcul mobilierul eclectic și operele de artă.

Jeanne Augier nu a avut copii și a creat în 2009 un fond care va administra averea acesteia după moartea sa, veniturile urmând să revină hotelului, unor organizații pentru apărarea animalelor, a persoanelor cu handicap și „dezvoltării artei franceze”.

În 2017, procurorul din Nisa Jean-Michel Prêtre a cerut tribunalului comercial să decidă asupra moștenirii, solicitare care a fost percepută de conducerea hotelului și de salariați drept o „pre-vânzare mascată”. O anchetă a parchetului național este în curs, iar locuința și biroul procurorului au fost percheziționate luna trecută.

Foto: Hepta

Autor