Prima pagină » Magazin » Prosecco și orașul antic Babilon intră în patrimoniul UNESCO

Prosecco și orașul antic Babilon intră în patrimoniul UNESCO

Prosecco și orașul antic Babilon intră în patrimoniul UNESCO
Colinele Prosecco din Conegliano și Valdobbiadene din Italia și orașul antic Babilon din Irak se numără printre cele 29 de noi situri incluse în lista Patrimoniului Mondial la cea de-a 43-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, care are loc la Baku, în Azerbaidjan.

36 de situri au fost candidate pentru înscriere anul acesta, la cea de-a 43-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, organizată în perioada 30 iunie – 10 iulie.

Dintre cele 29 de situri înscrise în 2019, 24 sunt culturale, patru, naturale și unul, mixt.

Printre acestea se numără miticul oraș Babilon din Irak, templele din Jaipur, India, operele arhitectului Frank Lloyd Wright, cel care a conceput, printre altele, Muzeul Guggenheim din New York, dar și peisaje culturale, precum celebrele dealuri Prosecco din nord-estul Italiei.

Lista completă a siturilor inscrise anul acesta în Patrimoniul Mondial UNESCO se găsește pe site-ul organizației.

Miza este una mare: înscrierea în lista Patrimoniului Mondial, inaugurată în 1978, oferă acestor candidați o valoare „excepțională”, de natură să atragă turiști și investiții financiare.

De cealaltă parte, presupune eforturi de a conserva aceste situri, ecosistemele lor și de a rezista acțiunilor de urbanizare, în caz contrar riscând retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În prezent, 1.121 de situri din 167 de state (unele fiind proiecte mixte) sunt înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar 53 sunt incluse pe lista „în pericol”.

Din România, în prezent, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervația Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetățile dacice de la Orăștie (1999), bisericile maramureșene din lemn (1999), centrul istoric al orașului Sighișoara (1999) și pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei (2007, sit comun cu alte 11 țări).

Autor