Protest inedit într-un restaurant McDonald’s. „A sfârșit prin a-și face nevoile pe podea”

Publicat: 22 07. 2013, 18:24
Actualizat: 22 07. 2013, 18:24

Supărată că nu i-a fost permis accesul călare pe cal într-un McDrive din Greater Manchester, o britanică a găsit o modalitate inedită de a protesta, scrie The Sun.

Femeia a descălecat și a intrat în restaurant cu animalul. Mai mult, în timp ce aștepta să fie servită, calul și-a făcut nevoile pe podea.

Imediat, poliția a fost anunțată, iar un echipaj a sosit la fața locului.

„Personalul restaurantului a refuzat să o servească pe această clientă din motive ce țin de politica companiei”, au explicat oficialii Greater Manchester Police’s Whitefield Division.

„Femeia a intrat cu calul în restaurant, iar acesta a sfârșit prin a-și face nevoile pe podea. Evident că acest lucru și mirosul i-au deranjat atât pe clienții care se aflau în restaurant, cât și pe membrii personalului”, a adăugat acesta, precizând că proprietarea animalului a fost amendată pentru fapta sa.

Pietonii, bicicliștii sau călăreții nu pot fi serviți la McDrive, potrivit regulilor companiei McDonalds, precizează sursa citată.