Protestul macabru al unei asociații pentru protecția animalelor
Membrii asociației Australian Animal Liberation au susținut o demonstrație publică macabră, cărând 100 de animale moarte în centrul orașului Melbourne, relatează Daily Mail. Acțiunea activiștilor a fost pentru a protesta împotriva violenței și abuzurilor la animale.
Astfel, o sută de activiști s-au plimbat prin centrul orașului, ținând în brațe cadavrele unor animale și păsări moarte, printre care porci, oi, pești, rațe, găini și pinguini. Cadavrele animalelor au fost recuperate de asociația non-guvernamentală, fie din fabrici, fie rănite în urma accidentelor.
Potrivit Australian Animal Liberation, modul în care animalele sunt tratate este una dintre cele mai mari probleme ale societății, iar astfel de demonstrații au fost organizate și în Spania, Chile, Franța, Germania și Peru.
„Ne-am adunat aici ca să atragem atenția asupra faptului că oamenii sunt responsabili pentru uciderea a 64 de miliarde de animale de câmp și peste 3.000 de miliarde de animale acvatice în fiecare an, în toată lumea. La fel ca noi, aceste animale au scopul de a trăi bine, fără să sufere, și nu trebuie să ignorăm acest lucru doar pentru că nu facem parte din aceeași specie”, a declarat coordonatorul campaniei, Noah Hannibal.