ProTv Magazin s-a relansat în cel mai mare format de pe piață, cu Iulia Vântur în rol de Catwoman
Revista PRO TV Magazin s-a relansat, luni, în cel mai mare format de pe piață, cu vedeta Iulia Vântur în rol de Catwoman, pe acoperișul postului de televiziune PRO TV.
La 32 de ani, Iulia Vântur profită la maximum de tot ce îi oferă viața. Nu s-a dat în lături nici când a primit propunerea de a fi o Catwoman, pe acoperișul de la PRO TV.
Vedeta a vorbit, într-un interviu acordat pentru revista ProTv Magazin, despre primul loc de muncă. Pentru că Iulia pare să facă parte din categoria celor care nu pierd vremea, vedeta de televiziune a declarat că a intrat în câmpul muncii încă de la vârsta de 15 ani.
„Primii bani i-am câștigat pe la 15 ani, din prezentări de modă. La acea vreme, nu era un job foarte bine plătit, însă îmi plăcea să am banii mei de buzunar. Adoram, de asemenea, senzația pe care o aveam pe podium și show-urile pentru care străbăteam kilometri pe tocuri, repetând coregrafiile. Reacțiile publicului făceau toți banii”, își amintește blonda de la Pro TV.
Interviul integral acordat revistei ProTv Magazin poate fi citi integral aici.
Din 8 octombrie, revista PRO TV Magazin „se face mai mare și mai tare de gură”. Formatul va fi cel mai mare de pe piață. Nu vor lipsi fotografiile „cât mai multe exclusive”, poveștile „ca-n viață”, concursuri cu premii substanțiale și o secțiune nouă și îmbunătățită de ghid TV.
Noul PRO TV Magazin se găsește din 8 octombrie la chioșcuri.