Cei doi au călătorit împreună la Festivalul de Film de la Cannes (14 – 25 mai) și au prezentat, de asemenea, împreună premiul Palme d’Or, acordat regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, pentru filmul „The Winter Sleep”, la ceremonia de închidere a festivalului, care a avut loc duminică.
„A fost ceva între ei în trecut, iar acum sunt din nou împreună. El (Tarantino, n.r.) a iubit-o ani de zile”, a declarat o sursă pentru site-ul UsMagazine.com.
Recent, Uma Thurman, în vârstă de 43 de ani, a pus capăt pentru a doua oară logodnei cu miliardarul francez Arpad Busson, cu care are o fetiță în vârstă de un an și nouă luni, pe nume Luna.
Actrița, care mai are doi copii, în urma căsătoriei cu actorul Ethan Hawke – Mia, în vârstă de 15 ani, și Levon, în vârstă de 12 ani -, a declarat recent că se simte mai fericită ca niciodată.
„Sunt mai fericită acum decât am fost în urmă cu mulți ani. Încerc să trăiesc o viață cât mai liniștită cu putință”, a spus Uma Thurman.
Uma a mai fost căsătorită cu actorul Gary Oldman, între anii 1990 – 1992.
Actriță-fetiș a regizorului Quentin Tarantino, Uma Thurman a avut roluri memorabile în „Pulp Fiction”, pentru care a fost nominalizată la premiul Oscar, și în seria „Kill Bill”. Printre filmele de referință în care a jucat se numără „Legături primejdioase”, de Stephen Frears, și „Producătorii”, de Mel Brooks.
Ea a apărut, de asemenea, în cinci episoade din serialul „Smash”, produs și difuzat de postul NBC. Cel mai recent rol al său este cel al doamnei H., din filmul „Nymphomaniac”, de Lars von Trier.
Câștigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction” din 1994 și a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp fiction” și „Django dezlănțuit/ Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător și chiar actor în filmele sale. Deși este acuzat de critici că trivializează violența, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale „Profesioniștii crimei/ Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, „Jackie Brown”, cele două filme din seria „Kill Bill”, „Mașina morții/ Death Proof”, „Ticăloși fără glorie/ Inglourious Basterds” și „Django dezlănțuit/ Django Unchained” au devenit filme de referință ale cinematografiei mondiale.