Radu Herjeu, noul membru CNA, incompatibil cu funcția

Radu Herjeu, noul membru CNA, incompatibil cu funcția
Publicat: 19/03/2015, 19:37

Radu Herjeu a fost numit, pe 9 februarie, membru titular în CNA de plenul Parlamentului, pentru un mandat de șase ani, fiind susținut în această funcție de grupurile PSD din Parlament. Acesta este primul mandat de membru CNA pentru Radu Herjeu.

La începutul ședinței CNA de joi, Radu Călin Cristea (cel care a fost președinte de ședință) a anunțat însă că Radu Herjeu nu are drept de vot.

Radu Herjeu „are încă de rezolvat niște mici probleme, să zicem birocratice, drept pentru care va lua parte la ședințele noastre, la reuniunile noastre, dar deocamdată, pentru scurt timp, am înțeles fără drept de vot”, a spus Radu Călin Cristea.

În ciuda faptului că nu a avut drept de vot, Radu Herjeu a asigurat totuși cvorumul CNA într-o chestiune delicată, introducerea pe ordinea de zi a ședinței de joi a unei propuneri făcute de membrul CNA Monica Gubernat. Gubernat a propus adoptarea de către CNA a unei decizii prin care să se solicite Parlamentului revocarea Laurei Georgescu din funcția de președinte al Consiliului.

Decizia a fost luată în cele din urmă prin votul a șase membri ai Consiliului, într-o ședință cu ușile închise, la care au participat Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu (fără drept de vot), Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Valentin Jucan și Florin Gabrea. La luarea acestei decizii nu au participat Laura Georgescu, președintele CNA, și alți doi membri ai Consiliului, Lorand Turos și Viorel Vasile Buda. Acesta din urmă este în concediu.

Întrebat, joi, de agenția MEDIAFAX de ce nu are drept de vot, Radu Herjeu a spus că este președintele a două ong-uri, respectiv Societatea pentru Cultură, Oameni și Prietenie și Asociația Clubul „Nouă ne Pasă!”.

„Sunt președintele unor ong-uri și trebuie să-mi dea voie statul să nu mai fiu (…) Sunt două ong-uri, unul vechi de 24 de ani și unul mai nou – Societatea pentru Cultură, Oameni și Prietenie și Asociația Clubul Nouă ne Pasă!. Sunt președinte la amândouă. Ca să nu mai fiu președinte, judecătorul trebuie să aprobe demisia mea”, a spus Radu Herjeu.

El a mai spus că, potrivit Legii audiovizualului, nu are voie să îndeplinească alte funcții decât cea de la CNA. „Sigur, unii au spus că nu are nicio legătură, alții au spus că are, oricum în declarația de interese te pune să specifici clar dacă ești membru (al vreunei asociații, n.r.) și dacă îndeplinești funcții în cadrul (acestora, n.r.) (….) Am presupus și juridicul de la CNA mi-a spus că e incompatibil (funcția de membru al CNA, n.r.) cu funcția de președinte al unui ong”, a spus Radu Herjeu, pentru MEDIAFAX.

Potrivit articolului 12 din Legea audiovizualului, „(1) Membrii Consiliului au funcție de demnitate publică asimilată funcției de secretar de stat. (2) Calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcțiile publice sau private, cu excepția celor didactice, dacă nu dau naștere unor conflicte de interese. (3) În timpul exercitării mandatului membrii Consiliului nu pot face parte din partide sau din alte structuri politice. (4) Membrii Consiliului nu au dreptul să dețină acțiuni sau părți sociale, direct sau indirect, la societăți comerciale cu activități în domenii în care ei s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru al Consiliului”.

Potrivit alineatului 5 din același articol al Legii audiovizualului, membrii Consiliului care, în momentul numirii, se află în una dintre aceste situații „au la dispoziție un termen de cel mult 3 luni pentru renunțarea la calitatea sau la acțiunile respective, perioadă în care nu au drept de vot în cadrul Consiliului”.

Radu Herjeu se află în această situație însă de peste o lună. Astfel, întrebat dacă sunt șanse să se încheie procedurile din instanță prin care el nu va mai fi președinte al celor două ong-uri, Radu Herjeu a spus că speră că săptămâna viitoare sau „cât de curând” să se rezolve acest aspect.

„În mod normal dacă nu se trezesc în instanță că vor alte hârtii, în mod normal ar trebui cât de curând să iasă hotărârea judecătorească în ambele cazuri. Problema era că nimeni habar n-are cum se face chestia asta, nici avocații, nici notarii. A fost un notar care m-a pus să aduc în fața lui membrii fondatori de acum 24 de ani (ai unuia dintre ong-urile pe care le conduce, n.r.), care să semneze ei acolo că sunt de acord ca eu să nu mai fiu președinte, ceea ce mi se pare o aberație. Adică, demisia e un act unilateral”, a mai spus Radu Herjeu.

Întrebat dacă cele două ong-uri pe care le conduce sunt de interes public, Herjeu a negat. „Noi n-am trăit cu bani publici, nu sunt de interes public, că n-am avut pilele necesare”, a spus râzând Radu Herjeu. „Eu le-am înființat pe amândouă, acum 24 de ani când eram în facultate și visam eu cai verzi pe pereți”, a spus Radu Herjeu, precizând că unul din aceste ong-uri a fost constituit în 1991 și niciunul dintre membrii fondatori nu este mort din fericire, însă, în afară de el, toți ceilalți trăiesc în America. „E mai greu să-i aduc în fața unui notar și nici nu văd rostul”, a spus Herjeu.

El a subliniat că are dreptul să participe la ședințe CNA, fără a avea însă drept de vot.

„Am 90 de zile să rezolv. Am dreptul să particip fără drept de vot. Deciziile se iau cu prezența a 8 membri (ai CNA, n.r.) și cu votul a șase. Nu scrie că 8 membri cu drept de vot. Iar eu sunt membru al CNA din 9 februarie, nu sunt în nicio incompatibilitate, de aceea legiuitorul mi-a dat 3 luni”, a spus Herjeu, precizând că de fapt ar fi în incompatibilitate în momentul în care și-ar exercita votul în CNA.

Întrebat dacă a fost chemat special la ședința de joi a CNA, care a fost una delicată, având în vedere decizia luată cu ușile închise în privința retragerii sprijinului Laurei Georgescu și solicitării care urmează să fie făcută Parlamentului de revocare a acesteia din funcția de președinte al Consiliului, Radu Herjeu a spus că nu a fost chemat de nimeni și că „habar nu a avut” că urma să se discute acest subiect, care nu fusese anunțat în prealabil pe ordinea de zi a ședinței.

De asemenea, Herjeu a susținut că a fost o „coincidență” decizia lui de a participa chiar la ședința de joi, în care s-a discutat subiectul care o privea pe Laura Georgescu.

„Am aflat înainte să intru aici (în sala de ședințe a CNA, n.r.). Problema e alta. Am vrut să vin de săptămâna trecută (…) Am zis că nu are rost să vin, pentru că eu nu prea tac, cam am păreri. Și atunci nu o să vin să-mi dau cu părerea ca eu să stau așa și să nu votez. De aia, spre exemplu, la discuția despre Laura Georgescu eu nu am vorbit și nu am comentat, nu mi-am spus părerea, nu nimic”, a spus Radu Herjeu.

„Eu nu am vrut să vin de la început (de când a fost numit membru al CNA pe 9 februarie, n.r.) pentru că nu avea niciun rost să stau aici pe post de momâie. Dar în momentul în care am știut că se apropie momentul în care voi avea drept de vot, am spus «Vin să văd cum se desfășoară aceste ședințe». Nu să vin din prima ședință (în care va avea drept de vot, n.r.) și să mă apuc să votez despre licențe, că mi se pare incorect”, a mai spus Radu Herjeu.

El a spus totodată că nu a plecat de la ședința CNA, după ce a aflat despre subiectul legat de Laura Georgescu, pentru că nu a avut niciun motiv să plece.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
O iarnă cu multă zăpadă? Fenomentul care va schimba tot în România
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang