Rapperul brazilian MC Daleste, împușcat mortal în timpul unui concert
Un rapper brazilian în vârstă de 20 de ani a fost împușcat mortal chiar în timpul unui concert pe care îl susțunea în orașul Campinas, relatează Huffington Post.
Daniel Pellegrine, cunoscut sub numele de scenă MC Daleste, se afla pe scenă când un glonț l-a lovit în abdomen.
Artistul a fost transportat de urgență la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Cântărețul a murit, însă, a doua zi.
Foto: Facebook//MC Daleste
Întregul incident a fost filmat de un fan care se afla la concert. În imagini se vede cum MC Daleste se prăbușește brusc pe scenă, iar colegii săi se grăbesc să îi sară în ajutor.
„Am auzit un zgomot; am crezut că este vorba despre o petardă”, a povestit unul dintre martorii oculari. „Spectacolul a continuat normal. Apoi s-a auzit un alt zgomot – atunci el a căzut (rapperul, n. red) ținându-se cu mâinile de abdomen (…). Apoi toată lumea a început să alerge și să țipe >”, a adăugat acesta.
Poliția din São Paulo a deschis o anchetă pentru găsirea persoanei care l-a împușcat pe cântăreț.