Răsturnare de situație. Anunțul făcut de producătorii „House of Cards” la doar trei luni după ce Kevin Spacey a fost concediat
Inițial, în toamna anului trecut, compania Netflix suspendase producția celui de-al șaselea și ultim sezon al serialului „House of Cards”, în care Kevin Spacey joacă rolul președintelui american Francis Underwood, după ce vedeta americană a fost acuzată de hărțuire sexuală de Anthony Rapp – un actor care a jucat în producții precum „Star Trek – Discovery” și „Rent”. Acesta l-a acuzat pe Spacey că i-a făcut avansuri sexuale în urmă cu trei decenii, pe vremea când avea doar 14 ani.
Însă filmările pentru serial au fost reluate miercuri, iar compania producătoare, Netflix, a anunțat că Diane Lane și Greg Kinnear se alătură distribuției, informează contactmusic.com.
Cei doi actori, nominalizați la premiile Oscar, vor juca rolurile a doi frați, dar, deocamdată, nu se cunosc alte informații despre scenariu, altele decât că acesta a fost modificat astfel încât personajul principal să fie Claire Underwood – interpretată de Robin Wright -, care, după ce i-a succedat în funcția de președinte al SUA soțului ei (Kevin Spacey), la sfârșitul sezonului al cincilea, se uită direct în camera de filmat și spune „Este rândul meu”.
Pentru acest rol, Wright a primit un premiu Globul de Aur și cinci nominalizări la Primetime Emmy Awards.
Sezonul al șaselea al serialului TV este programat pentru lansare anul acesta și va avea doar opt episoade în loc de 13 câte au avut celelalte.
În sezonul al șaselea vor apărea și alte personaje vechi, interpretate de actorii Michael Kelly, Jayne Atkinson, Patricia Clarkson, Constance Zimmer, Derek Cecil, Campbell Scott și Boris McGiver.
Pentru Diane Lane – nominalizată la premiul Oscar pentru interpretarea din filmul „Infidela/ Unfaitfhful” (2002) -, rolul din „House of Cards” este primul într-un serial după cel din miniseria „Lonesome Dove” (1989), pentru care a câștigat o nominalizare la Emmy.
Greg Kinnear – nominalizat la Oscar pentru rolul din „As Good as It Gets” – a mai jucat în serialul „Electric Dreams” (Amazon Prime) și „Confirmation” (HBO).
Serialul „House of Cards” a primit, printre altele, două Globuri de Aur (Kevin Spacey, în 2015, Robin Wright, în 2014) din opt nominalizări și șapte premii Primetime Emmy din 53 de nominalizări.