Prima pagină » Magazin » Rata sinuciderilor atinge cote alarmante în Grecia, pe fondul crizei financiare

Rata sinuciderilor atinge cote alarmante în Grecia, pe fondul crizei financiare

Rata sinuciderilor atinge cote alarmante în Grecia, pe fondul crizei financiare
Rata sinuciderilor a atins cote alarmante în Grecia pe fondul crizei financiare cu care se confruntă acest stat, peste 2.500 de greci alegând să își pună capăt zilelor în ultimii doi ani.

Rata sinuciderilor a atins cote alarmante în Grecia pe fondul crizei financiare cu care se confruntă acest stat, peste 2.500 de greci alegând să își pună capăt zilelor în ultimii doi ani, informează Daily Mail.

„Acesta este numărul oficial al sinuciderilor. Credem că adevăratul număr este și mai mare”, a declarat psihiatrul Dimitris Boukouras.

În primele patru luni ale anului 2012, numărul sinuciderilor în rândul persoanelor cu o situație financiară mai grea și a celor cu vârste de peste 65 de ani a atins un punct critic. În total, numărul acestor cazuri a crescut cu peste 33% față de perioada similară a anului 2011.

De la începutul acestui an, 700 de persoane și-au luat viața în Grecia, doar în luna iunie înregistrându-se 50 de morți și 350 de tentative de sinucidere în capitala elenă.

Înainte de începerea crizei financiare statul elen avea una dintre cele mai mici rate a sinuciderilor din Europa, mai exact de 2,8 sinucideri la 100.000 de locuitori, conform datelor făcute publice de Biroul de Statistică al UE, Eurostat.

„Cele mai multe sinucideri au loc în rândul clasei de mijloc și, în multe dintre cazuri, actul în sine are loc în public, aproape ca o interpretare teatrală”, scriu și cei de la Der Spiegel.

Doi bărbați s-au împușcat în piața Syntagma din Atena doar în luna aprilie a anului 2012, unul dintre ei fiind un farmacist în vârstă de 77 de ani. Există, de asemenea, cazuri în care elenii s-au spânzurat sau și-au dat foc în public în timp ce alții au folosite diferite metode pentru a-și pune capăt zilelor în propriile locuințe.

Specialiștii în domeniu consideră că sinuciderile nu sunt un rezultat al stării de depresie cu care se confruntă elenii, ci mai degrabă un act extrem de protest politic.

La nivelul întregului stat grec numărul persoanelor care iau antidepresive a crescut și el cu 18% față de anul trecut. În Atena situația este și mai gravă aici numărul celor care folosesc astfel de medicamente crescând față de 2011 cu 25%.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?