RCS&RDS renunță la o licență la Sibiu și integrează în rețele preluate de la CME două noi frecvențe

Publicat: 10 03. 2015, 17:03

RCS&RDS a prezentat planurile în acest sens în ședința din 24 februarie a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Atunci, CNA a aprobat preluarea de către RCS&RDS a tuturor radiourilor deținute de Central European Media Enterprises (CME) în România – Pro FM, Info Pro, Pro Clasic, Music FM și Dance FM -, urmând ca Pro FM să aibă în continuare un profil muzical, iar Info Pro să se transforme în rețeaua informativă Digi FM.

RCS&RDS plănuiește să se lanseze pe piața de radio din România încă din 2013. Intenția RCS&RDS viza atât lansarea unei rețele de radio generaliste, intitulate Digi FM, cât și a unei rețele de radio cu profil tematic-sportiv, cu denumirea Digi Sport FM, după cum a relatat agenția MEDIAFAX în octombrie 2013.

Însă, la un concurs organizat de Consiliul Național al Audiovizualului la sfârșitul anului 2013, RCS&RDS a câștigat doar trei frecvențe de radio – în Sibiu, Sighișoara și Reșița – pentru a lansa postul generalist Digi FM.

Acum, planurile RCS&RDS s-au schimbat și nu mai vizează lansarea unei rețele de radio generaliste, ci a unei rețele informative.

În privința acestor trei licențe câștigate la concursul organizat de CNA, Cosmin Prelipceanu, redactorul-șef al televiziunii de știri Digi 24, deținută tot de RCS&RDS, a spus în ședința CNA din 24 februarie că RCS&RDS plănuiește să renunțe la cea de la Sibiu. De asemenea, Prelipceanu a spus că RCS&RDS dorește ca CNA să aprobe ca licența de la Reșița, obținută pentru lansarea Digi FM, să fie trecută în rețeaua Pro FM, iar licența de la Sighișoara să fie inclusă în noua rețea Digi FM (fosta Info Pro).

Astfel, în ședința de marți, CNA a reluat discuțiile în acest sens și a aprobat cu unanimitate de voturi ale membrilor prezenți (Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) retragerea licenței Digi FM de la Sibiu.

Totodată, CNA a aprobat solicitarea RCS&RDS de a include cele două frecvențe Digi FM de la Reșița și Sighișoara (obținute la concursul CNA din 2013 pentru lansarea radioului generalist Digi FM și care nu au fost puse în funcțiune) în rețeaua Pro FM și în rețeaua de știri Digi FM (fosta rețea Info Pro).

CNA a aprobat această solicitare cu unanimitate de voturi (Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea).