Prima pagină » Magazin » Reacția Irinei Margareta Nistor după ce filmul lui Radu Jude, „Aferim”, a primit Ursul de Argint, la Berlin

Reacția Irinei Margareta Nistor după ce filmul lui Radu Jude, „Aferim”, a primit Ursul de Argint, la Berlin

Reacția Irinei Margareta Nistor după ce filmul lui Radu Jude,
Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat pentru MEDIAFAX că Ursul de Argint pentru regie primit de Radu Jude la Festivalul de la Berlin, pentru lungmetrajul "Aferim!", este "un premiu mai mult decât onorant", subliniind că au trecut doar doi ani de la câștigarea Ursului de Aur.

Radu Jude a primit premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, care, anul acesta, i-a fost decernat, ex aequo, și Malgorzatei Szumowska, pentru lungmetrajul „Body”, sâmbătă seară, la cea de-a 65-a ediție a galei Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

„Este mai mult decât onorant, mai ales că nu sunt decât doi ani de când s-a luat un Urs de Aur și doar câțiva de când s-a luat încă un Urs de Argint și un premiu Bauer, pentru «Eu când vreau să fluier, fluier», de Florin Șerban. Să nu mai spunem despre primul Urs de Aur pentru scurtmetraj, pentru Cristi Puiu, anul acesta, împlinindu-se 50 de ani de când au început să dea premii pentru scurtmetraje, au fost reluate toate filmele care au luat Ursul de Aur pentru scurtmetraj de-a lungul timpului, deci inclusiv «Un cartuș de Kent și un pachet de cafea»”, a spus Irina Margareta Nistor pentru MEDIAFAX.

Regizorul Radu Jude a urcat sâmbătă seară pe scena de la Berlinale Palast și a declarat că, dacă știa că va câștiga un asemenea premiu important, „ar fi fost mai serios când a filmat” lungmetrajul „Aferim!”.

De asemenea, regizorul român le-a mulțumit celor din echipa filmului, menționând că, de fapt, premiul le aparține lor.

Totodată, Radu Jude a spus că speră ca obținerea acestui premiu să reprezinte un mesaj pentru instituțiile din România, acela că este important să sprijine cinematografia mai mult.

„Aferim!” a fost singurul film românesc selectat în competiția oficială a Berlinalei 2015.

Din distribuția peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu și Dan Nicolaescu.

„Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul îi aparține lui Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanța Vintilă-Ghițulescu, iar producător este Ada Solomon.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor „Lampa cu căciulă”, „Alexandra”, „O umbră de nor”, „Trece și prin perete”, care au câștigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, „Cea mai fericită fată din lume”, a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival și premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum. „Toată lumea din familia noastră” a obținut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or și premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeulFestivalului Internațional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și premiul pentru regie alături de premiul publicului la B-EST IFF.

„Aferim!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films și cu participarea HBO România. Filmul a fost finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene.

Cea mai recentă prezență a unui film românesc în competiția oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când „Poziția copilului”, produs tot de Ada Solomon și regizat de Călin Peter Netzer, a câștigat trofeul Ursul de Aur.

Recomandarea video

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit