Reacția lui David Beckham după ce presa britanică l-a criticat pentru că nu ar fi un tată bun

Publicat: 12 08. 2015, 07:23

Publicația britanică a prezentat mai multe imagini în care fetița apărea cu suzeta în gură și a inclus opiniile unor experți potrivit cărora folosirea îndelungată a acestui obiect este nesănătoasă. Totodată, reamintind că serviciul de sănătate publică din Marea Britanie recomandă utilizarea suzetei numai până la vârsta de 12 luni a copilului, ‘Daily Mail’ a apreciat că familia Beckham oferă un prost exemplu altor părinți.

‘De ce oare unii oameni își imaginează că pot critica modul în care un părinte își crește copilul fără a avea niciun fel de date?’, s-a întrebat retoric fostul jucător de fotbal transformat în om de afaceri și fotomodel, pe contul său de Instagram, urmărit de 10 milioane de persoane. ‘Toți cei care au copii știu că, atunci când aceștia nu se simt bine sau au febră, faci tot posibilul să le alini suferința și că aceasta (suzeta) este un element de liniștire în majoritatea cazurilor, așa încât, voi, cei care criticați, trebuie să gândiți de două ori înainte de a spune ceva despre copiii altora, pentru că, de fapt, nu aveți niciun drept să mă criticați în calitate de tată’.

David Beckham și soția lui, Victoria, fostă membră a grupului ‘Spice Girls’, au trei băieți — Brooklyn, de 16 ani, Romeo, de 12 ani și Cruz, de 10 ani — și o singură fiică, Harper, de 4 ani, aflată în centrul acestei polemici extrem de mediatizate, ca numeroase alte aspecte din viața celebrului cuplu, scrie Agerpres.