Prima pagină » Magazin » Reacțiile actorilor străini din comedia „OH, RAMONA!”, după ce filmul a adunat un sfert de MILION de spectatori

Reacțiile actorilor străini din comedia „OH, RAMONA!”, după ce filmul a adunat un sfert de MILION de spectatori

Reacțiile actorilor străini din comedia „OH, RAMONA!
Actorii străini din „Oh, Ramona!" sunt foarte încântați după ce filmul a adunat un sfert de milion de spectatori și se declară uimiți că lungmetrajul lor românesc a strâns un public mai numeros decât producțiile de Oscar în care au jucat.

Succesul peliculei și publicul din România sunt apreciate de distribuția internațională a filmului regizat de Cristina Jacob.

Prezent pe genericul filmului nominalizat la premiile Oscar din acest an „The Favorite” (n.r. „Favorita”), Basil Eidenbenz a urmărit uimit cum succesul său internațional abia se apropie de 30.000 de spectatori în România, în timp ce comedia românească în care a jucat stabilește recorduri de audiență.

„A fost o experiență minunată să fiu parte din acest film. Cred că atât cartea, cât și filmul au avut un impact enorm asupra unei întregi generații din România și sper că impactul va continua să existe și pentru generațiile viitoare. Deși petrec cel mai mult timp în Londra, cu siguranță voi continua să mă întorc în România, pentru ospitalitatea și bunătatea cu care am fost întâmpinați în timpul filmărilor”, mărturisește Basil Eidenbenz, cel care l-a interpretat pe Alin.

Aggy K. Adams, care interpretează în film rolul Ramona, declară: „Este minunat tot ce se întâmplă în România cu filmul «Oh, Ramona». Am avut parte de cel mai frumos public și vă mulțumesc pe calea asta pentru toate mesajele. Este primul meu rol principal și sunt extrem de mândră de rezultat. Mulțumesc, Cristina Jacob, pentru tot. Mulțumesc vouă că ați mers în număr atât de mare la film, sunt foarte recunoscătoare”.

Actrița Holly Horne, interpreta personajului Anemona, spune: „Sunt norocoasă că am avut șansa să joc rolul Anemonei și că fac parte dintr-o producție de așa mare succes. Mulțumesc, România, pentru extraordinara primire.”

Andromeda Godfrey își arată, de asemenea, entuziasmul față de publicul român: „Sunt atât de încântată să fac parte din fenomenul «Oh, Ramona!». Mi-a plăcut enorm să joc personajul Alfred, mama lui Andrei, și e minunat că atât de mulți oameni vin să ne privească și să se distreze la cinema! Este fantastic că «Oh, Ramona!» este atât de iubit de public. Mulțumesc, tuturor, că ați venit să-l urmăriți!”.

„Mă bucur că am ajuns prin personajul meu, Silviu, la o audiență atât de mare. România a fost extrem de primitoare cu mine. M-am distrat la filmări și am avut parte de cea mai tare perioadă din viața mea. Mulțumesc întregii echipe”, completează Leonard Boudreau, actorul care îl joacă pe prietenul personajului principal din „Oh, Ramona!”.

Melanie Ebanks, de asemenea, mulțumește publicului: „Wow, este uimitor câți oameni au ieșit să vadă «Oh, Ramona!» Vă mulțumesc tuturor celor care și-au făcut timp pentru a susține acest film. Asta înseamnă mult pentru noi toți.”.

Bogdan Iancu, singurul român care joacă unul dintre rolurile principale în „Oh, Ramona!”, adaugă: „250.000 de oameni! Dacă stau să mă gândesc, n-am văzut în viața mea atâtea zerouri. Vă mulțumesc enorm pentru tot sprijinul acordat, pentru că veniți în continuare la film cu inima deschisă. Toată situația asta este overwhelming pentru mine și nu pot decât să mă simt mândru de ceea ce am realizat împreună.”

„Oh, Ramona!” este prima producție românească ajunsă vreodată la încasări de peste un milion de dolari. După doar cinci săptămâni în cinematografele românești, filmul a adunat peste un sfert de million de spectatori în sălile de cinema. Cu un total de 250.907 de spectatori, potrivit cifrelor publicate de cinemagia.ro, comedia „Oh, Ramona!”, regizată de Cristina Jacob, este lider în încasările din box office-ul românesc pentru premierele din 2019.

Recomandarea video

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune