REFERENDUM 2012. Verificări în peste 20 de localități din Olt, unde prezența la referendum a depășit sută la sută

Publicat: 14 08. 2012, 17:03
Actualizat: 14 08. 2012, 17:03

Procurorii DNA au făcut cercetări în peste 20 de localități din județul Olt, unde prezența la referendum a depășit sută la sută, magistrații audiind președinții mai multor secții de votare, dar și membrii acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat că procurorii Direcției Generale Anticorupție au început, lunea trecută, ancheta în județul Olt, iar până în prezent au verificat mai multe secții de votare din aproximativ 20 de localități.

„Procurorii DNA sunt în județul Olt de mai bine de o săptămână și au verificat foarte multe secții de votare, unde a fost înregistrată o prezență mare la vot. Spre exemplu, astăzi (n.r. – marți), sunt în Piatra-Olt, Vitomirești și Sâmburești. Eu nu am fost chemat, însă am informațiile de la primari și membrii PSD care au fost prezenți în secțiile de votare în ziua referendumului”, a precizat Paul Stănescu.

În acestă săptămână, procurorii DNA au început ancheta în localitatea Bărăști, unde au audiat mai multe persoane.

Primarul din Bărăști a spus că la una dintre secțiile de votare din localitate, prezența a fost de două sute la sută.

„Au venit în localitatea noastră trei procurori de la DNA. Am fost audiat și eu în calitate de martor. Nu au vrut să-mi spună mai multe, doar mi-au pus întrebări despre cum s-a desfășurat referendumul. Știu că au fost audiați președinții din două secții de votare și ceilalți membri și observatori. În comuna noastră au fost trei secții de votare, însă doar la două se face anchetă, acolo unde prezența depășește sută la sută. De altfel, la una dintre secții prezența a fost de două sute la sută”, a precizat Vergil Gealapu, primarul localității Bărăști.

Marți dimineață, procurorii au făcut verificări în localitatea Vitomirești, audiind mai multe persoane printre care și pe președintele organizației PSD din comună.

„Au venit de dimineață și m-au audiat pe mine în calitate de președinte al organizației PSD. Pe mine m-au întrebat cu precădere despre prezența în secțiile de votare a unor persoane venite din partea unui ONG care au dat sms-uri cu prezența la vot. De asemenea, au fost audiați toți cei cinci care au dat sms-uri și trei președinți de secții. În Vitomirești au fost la referendum cinci secții de votare, însă doar în trei se face anchetă pentru că acolo prezența la vot depășește sută la sută. În celelalte două secții de votare prezența la urne a fost de 98 la sută, respectiv 97 la sută”, a declarat Constantin Priboianu.

Ancheta procurorilor DNA va continua și în zilele următoare în alte localități.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează, marți, că se fac cercetări în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competența acestei instituții în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din data de 29 iulie 2012. Având în vedere stadiul cercetărilor, date suplimentare nu putem furniza în acest moment”, se arată într-un comunicat de presă al DNA, ca răspuns la solicitarea reprezentaților mass-media.

Georgiana Stănescu, corespondenti@mediafax.ro