REGĂSIRE. Povestea incredibilă a lui Mihai, un tânăr român care a fost găsit în Italia, după ce dispăruse de acasă în urmă cu 8 ani. Cum a reușit familia să dea de urmele lui: „Nu mai speram”
Un tânăr român, care a dispărut în Italia, a fost găsit după opt ani de absență, cu ajutorul unei emisiuni televizate. Pe atunci adolescent, acum adult de 24 de ani, Mihai Fernando Vasile a fugit de acasă pentru că nu-și dorea să ajungă pe mâna asistenților sociali, în contextul în care familia sa avea o situație dificilă.
În anul 2012, pe când avea 16 ani, Mihai a fost dat dispărut după ce nu s-a mai întors acasă. Tânărul dispăruse după ce plecase de la școala sa din Roma.
Înainte de a fi dat dispărut, Mihai mai plecase de acasă, dar s-a întors de fiecare dată.
La opt ani după dispariție, cele două mătuși ale sale stabilite în Italia s-au gândit să încerce să-l găsească și au apelat la o emisiune foarte populară numită „Chi l’ha visto?” („Cine l-a văzut?”) care se ocupă de astfel de cazuri.
Astfel că, la jumătatea lunii iunie mătușile au apelat la producătorii emisiunii, iar acum, Mihai a fost găsit în Genova.
Mătușile lui Mihai: „Nu mai speram”
„Nu mai speram că-l vom găsi”, au spus cele două mătuși în cadrul emisiunii televizate.
Tânărul plecase de acasă pentru că nu voia să ajungă la mâna asistenților sociali, din moment ce mama sa avea o situație dificilă în Italia și se întorsese la acel moment în România.
Mihai nu a dat foarte multe detalii despre ce a făcut în cei 8 ani, a spus doar că nu-și dorește să fie subiectul presei.
Mihai: „Nu vreau să fiu celebru, nu vreau să apar la televizor”
„Vă rog, nu vreau să vorbesc cu nimeni. Nu vreau să fiu celebru, nu vreau să apar la televizor. Sunt bine aici”, a declarant Mihai pentru realizatorii emisiunii și a fost filmat îmbrățișându-și cele două mătuși.
Deși presa bănuiește că la început a trăit din cerșit, sau din muncă cu ziua, acum Mihai este stabil financiar, are o iubită și o locuință în Genova. În tot acest timp nu a avut probleme cu legea.
Deocamdată, familia este mulțumită că a aflat despre Mihai că este în viață. Tânărul nu a precizat dacă își dorește să reia legătura cu rudele sale.