Regimul hipocaloric poate vindeca diabetul de tip 2
O dietă hipocalorică, bazată pe sucuri și legume, testată clinic în Marea Britanie, a ajutat pacienții cu diabet de tip 2 să renunțe la medicamente și a inversat evoluția bolii după doar câteva luni, informează dailymail.co.uk.
După 18 luni, unii dintre bolnavii de diabet care urmaseră dieta continuau să nu prezinte niciun simptom. Deși dieta a fost testată pe un număr restrâns de pacienți, în Marea Britanie se va derula în curând o nouă serie de teste, în valoare de 2,4 milioane de lire sterline (peste 2,8 milioane de euro), efectuate pe 280 de diabetici.
Pacienții, care suferă de diabet de tip 2, vor fi supuși unei diete hipocalorice, bazată pe sucuri și supe, și li se va permite să consume doar 800 de calorii pe zi – cantitate pe care unele persoane o consumă numai în timpul prânzului.
Diabetul de tip 2 apare de obicei în cazul pacienților de vârstă mijlocie, fiind cea mai frecventă formă de diabet, și se dezvoltă atunci când pancreasul nu secretă suficientă insulină.
Roy Taylor, profesor la Universitatea din Newcastle, a emis ipoteza conform căreia grăsimea din jurul organelor vitale ar putea fi cheia înțelegerii acestei boli.
Acest tip de grăsime blochează pancreasul și ficatul, întrerupând secreția de insulină și împiedicând utilizarea adecvată a acesteia.
Odată cu această dietă strictă, însă, grăsimile sunt arse, iar organele vitale sunt readuse la funcționarea lor normală.
În timpul testării inițiale, efectuate pe 11 bărbați și femei – dieta a constat numai din sucuri utilizate în curele de slăbire, salate și legume fără amidon -, s-a constatat, după opt săptămâni, că evoluția diabetului a fost inversată.
Nivelurile de grăsime din pancreas au revenit la normal, iar acest organ a fost capabil să pompeze din nou insulină fără probleme. La trei luni după încheierea dietei, simptomele diabetului nu reveniseră la șapte dintre cei 11 participanți, iar 18 luni mai târziu, cel puțin patru dintre pacienți nu prezentau încă simptome de diabet.
Noul test, mai cuprinzător, care va fi efectuat cu colaborarea cercetătorului Mike Lean, de la Universitatea din Glasgow, va urmări să stabilească dacă nu cumva succesul testului inițial va putea fi repetat și în cazul unui grup mai mare de oameni.
De asemenea, acesta va observa cât de ușor le va fi pacienților să urmeze dieta și intervalul de timp în care vor rămâne sănătoși după ce vor începe iar să mănânce normal.
„Dacă analizele noastre vor arăta că această abordare este eficientă (…), scopul nostru va fi să generăm un program care ar putea fi implementat în cadrul Serviciului Național de Sănătate cât mai curând”, a afirmat profesorul Mike Lean.
Cu toate acestea, cercetarea nu are implicații pentru persoanele cu diabet de tip 1, unde lezarea pancreasului este cauzată de sistemul imunitar al organismului.