Registrul Donatorilor de Celule Stem a salvat prima viata

Publicat: 04 08. 2013, 12:07
Actualizat: 19 05. 2015, 06:12

Săptămâna trecută a avut loc primul transplant cu celule stem recoltate de la un donator neînrudit din străinătate, prima procedură de acest fel făcută cu ajutorul Registrului național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice înființat în urma campaniei Știrilor PRO TV, „Avem viață în sânge”.

Un polonez, care s-a înscris în registrul lor în urmă cu trei săptămâni, a dăruit viața unui bolnav de leucemie român. În viitor alte patru transplanturi de celule stem vor avea loc la Clinica din Târgu Mureș și la Institutul Clinic Fundeni.

În 2008,  în timp ce realiza campania „Există viață după moarte” Paula Herlo a descoperit că România e una dintre puținele țări ale lumii unde bolnavii de leucemie sau altă formă de cancer al sângelui sunt lăsați să moară dacă nu au un donator în familie. Un an mai târziu, Știrile ProTV au demarat campania „Avem viață în sânge”, determinând autoritățile să înființeze Registrul Donatorilor de Celule Stem. Premierul de la acea vreme Emil Boc și fostul Ministru al Sănătății Ioan Bazac au anunțat asta în cadrul emisiunii „România, te iubesc!”, difuzată de ProTv.