Regizorul francez Edouard Molinaro a decedat
Regizorul francez Edouard Molinaro, realizatorul comediei clasice „Colivia cu nebune/ La cage aux folles”, a decedat la vârsta de 85 de ani, informează bbc.co.uk.
Edouard Molinaro a murit sâmbătă, într-un spital din Paris, în urma unei insuficiențe pulmonare.
Președintele Franței, François Hollande, i-a adus un omagiu regizorului francez, pentru talentul de a atrage oamenii în sălile de cinema.
„Acest realizator, care a avut o carieră bogată și variată, a făcut filme cu cei mai mari actori ai cinematografiei franceze, câștigând în același timp publicul și admirația semenilor”, a declarat François Hollande într-un comunicat al Palatului Elysée.
După ce a debutat ca regizor de filme polițiste, Edouard Molinaro a început să realizeze comedii, mai ales cu Louis de Funès în rolul principal.
Comedia „Colivia cu nebune/ La cage aux folles”, pe care a regizat-o împreună cu Marcello Danon în 1978 și care a fost nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, urmărește încercările amuzante ale unui cuplu gay de a trece drept persoane heterosexuale și a beneficiat de un remake hollywoodian, sub denumirea de „Cabaret în familie/ The Birdcage” (1996).
Printre alte filme realizate de Edouard Molinaro se numără „Oscar” (1967), cu Louis de Funès, și „Mon oncle Benjamin” (1969), în care a jucat cântărețul belgian Jacques Brel.
În ultimii ani, regizorul francez a realizat filme de televiziune și a regizat mai multe episoade ale unor seriale franceze.