„Regulile de aur” de Revelion pentru a evita mahmureala

Publicat: 30 12. 2013, 19:17
Actualizat: 05 09. 2019, 01:02

Fie că își vor petrece Revelionul în club, la restaurant sau acasă alături de familie sau de prieteni, românii vor avea grijă să se „cinstească” la trecerea dintre ani.

Pentru a evita însă mahmureala de a doua zi aceștia nu trebuie să consume mai multe sortimente de băuturi alcoolice la intervale scurte de timp, dar și să aibă în vedere câteva „reguli de aur”.

Regula 1: Nu combina băuturile alcoolice cu sucuri dulci.

Motivul – alcoolul se absoarbe mai repede în organism în acest caz.

Regula 2: Nu combina băuturile alcoolice cu energizante.

Motivul – astfel de combinații pot avea efect sedativ.

Regula 3: Nu consuma cocktailuri în cantități mari.

Motivul – unele ingrediente din cocktailuri pot masca gustul alcoolului și astfel poți consuma, fără voie, prea mult alcool.

Regula 4: Nu consuma alcool și alimente grase în același timp.

Motivul – o astfel de combinație poate solicita prea mult ficatul.

Ce trebuie să știi despre principalele sortimente de băuturi alcoolice

Berea are puțin alcool, dar este procesată mai greu de organism față de alte băuturi. Aceasta este și eliminată mai greu.

Vinul care poate fi găsit pe rafturile magazinelor conține, de multe ori, sulfați. Aceștia provoacă migrene și pot da senzația de deshidratare.

Băuturile tari, ca vodca și whiskey-ul, au un efect coroziv asupra stomacului și a gâtului. În combinație cu sucuri, tendința de a le consuma în exces este foarte mare.

Lichiorurile sau cremele de whiskey conțin mult zahăr, motiv pentru care alcoolul este absorbit mai repede în organism decât în cazul altor băuturi.