Reporterul specializat în farse care a întrerupt un moment la gala Grammy, pus oficial sub acuzare – VIDEO
Vitalii Sediuk, un reporter ucrainean specializat în farse, a fost pus oficial sub acuzare de justiția californiană și riscă până la șase luni de închisoare, pentru că a urcat neinvitat pe scenă la gala Grammy 2013, la Los Angeles, pe 10 februarie, au anunțat marți organizatorii, citați de AFP.
Vitalii Sediuk a reușit să intre în zona VIP de la gala Grammy 2013, a urcat pe scenă și a luat microfonul, în timp ce Adele se deplasa spre scenă pentru a-și primi trofeul ce i-a fost acordat la categoria „cea mai bună interpretare pop solo”, înmânat de Jennifer Lopez și Pitbull.
Tânărul reporter în vârstă de 24 de ani – care a devenit celebru după ce a fost pălmuit de Will Smith, în 2012, fiindcă încercase să îl sărute pe actorul american la premiera din Rusia a filmului „Bărbați în negru 3” – a urcat pe scenă, a luat microfonul și a început să vorbească incoerent, pretinzând că susține un discurs prin care o felicita pe Adele, însă Jennifer Lopez a dovedit că are prezență de spirit, luându-i microfonul și indicându-i să părăsească scena.
Marți, procurorul din Los Angeles l-a pus oficial sub acuzare, reporterul aflându-se de în prezent sub incidența a două capete de acuzare: părăsirea spațiului rezervat spectatorilor pentru a pătrunde într-o zonă rezervată organizatorilor și vedetelor și întârzierea spectacolului.
„Securitatea și protejarea participanților și a publicului la evenimentele majore organizate în acest oraș reprezintă o prioritate pentru noi”, a declarat procurorul din Los Angeles, Carmen Trutanich.
În cazul în care va fi condamnat, Vitalii Sediuk riscă o pedeapsă de până la șase luni de închisoare și o amendă de 1.000 de euro pentru fiecare cap de acuzare.