Republica Moldova, inclusă în Topul 10 al unor țări frumoase care atrag cel mai mic număr de turiști
Plaje imaculate cu nisip alb și apă de un verde azuriu, absența spațiilor aglomerate și experiențe culturale autentice reprezintă elementele căutate de mulți turiști care își doresc o vacanță perfectă și care se regăsesc, totuși, paradoxal, în interiorul unora dintre cel mai puțin populare destinații turistice din lume.
În timp ce Franța, Statele Unite, Spania, China și Italia alcătuiesc Topul 5 al celor mai vizitate țări de pe planetă, în care sosesc în fiecare an zeci de milioane de turiști, unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din lume au fost evitate de fluxurile turistice internaționale în 2013.
În cazul unora dintre ele, precum Insula Palau din Pacificul de vest și Insula Niue din Pacificul de sud, geografia reprezintă o barieră majoră care le împiedică să fie apreciate de milioane de oameni. În cazul altora, motivele din spatele numărului mic de vizitatori nu sunt foarte clare.
În topul alcătuit de UNWTO, Republica Moldova ocupă locul al nouălea, cu 96.000 de vizitatori în 2013 și reprezintă o destinație în general evitată de fluxurile turistice internaționale. „Situată între România și Ucraina, această țară nu a avut parte de cele mai bune momente după ce și-a declarat independența și s-a desprins de Uniunea Sovietică la începutul anilor 1990”, se afirmă în articolul publicat pe site-ul tabloidului Daily Mail. „Țara nu a evoluat prea mult de atunci, iar războiul civil din Transnistria și instabilitatea financiară au sabotat eforturile depuse pentru atragerea turiștilor străini”, precizează același articol.
Cu toate acestea, Moldova este considerată o destinație fermecătoare de anumiți turiști. Aceștia apreciază în special peisajele naturale și neafectate de activitățile umane, obiectivele istorice, impresionantele mănăstiri săpate în stâncă și vinurile moldovenești.
Pe primul loc în Topul 10 al unor țări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turiști se află Insula Kiribati (6.000 de turiști în 2013). Poziția a doua este ocupată de Insula Montserrat (7.000 turiști), iar pe locul al treilea s-a clasat Insula Niue (7.000 turiști). Topul 10 este completat de Liechtenstein (60.000 turiști), Anguilla (69.000 turiști), Sfântul Vicențiu și Grenadine (72.000 turiști), Insula Dominica (78.000 turiști), Timorul de Est (78.000 turiști), Republica Moldova (96.000 turiști) și Insula Palau (105.000 turiști).