„Resident Evil: Răsplata” se menține pe primul loc în box office-ul românesc – TRAILER

Publicat: 25 09. 2012, 18:09
Actualizat: 26 03. 2019, 02:37

Filmul de acțiune „Resident Evil: Răsplata”, cu Milla Jovovich în rolul principal, este lider în box office-ul românesc de weekend, pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 258.237 de lei și 12.178 de spectatori, informează Asociația Film România.

Acest lungmetraj, care are titlul original „Resident Evil: Retribution”, este cel de-al cincilea film dintr-o franciză de succes inspirată la rândul ei dintr-un celebru joc video.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc de weekend s-a situat premiera „Terapie de cuplu/ Hope Springs”, o comedia romantică în care rolurile principale sunt jucate de Meryl Streep și Tommy Lee Jones, ce interpretează un cuplu în vârstă care încearcă să readucă scânteia în căsnicia lor. Filmul a avut încasări de 189.987 de lei și 9.891 de spectatori.

 

 

Pe poziția a treia s-a situat o altă premieră, „Lovește și fugi/ Hit and Run”, care a avut încasări de 170.823 de lei și 9.269 de spectatori. Cu Bradley Cooper, Kristen Bell și Dax Shepard în rolul principal, filmul prezintă un șofer care fusese implicat în jafuri, ce fuge din programul de protecție a martorilor pentru a o duce pe iubita lui (Kristen Bell) la Los Angeles, unde aceasta și-a găsit slujba la care visase toată viața.

Filmul „Dansul Dragostei 4: Revoluția” a coborât de pe a doua pe a patra poziție, după ce a obținut încasări de 126.882 de lei și a fost vizionat de 5.937 de spectatori. „Dansul dragostei 4: Revoluția” este al patrulea film din „Step Up”, exuberanta serie despre dans și romantism. Pelicula ridică ștacheta seriei cu scene fără egal, filmate în 3D, în Miami, unde un grup de tineri artiști ies în stradă pentru a face ce știu ei mai bine: să danseze! Prieteni din copilărie, Sean (Ryan Guzman) și Eddy (Misha Gabriel) sunt chelneri în elegantul hotel Dimont din Miami Beach, deținut de necruțătorul antreprenor Bill Anderson (Peter Gallagher). În timpul liber, ei conduc o trupă de rebeli, cunoscută sub numele de „The Mob”, un grup de dansatori, muzicieni și artiști avangardiști, care fascinează publicul cu spectacole fenomenale.

Pe poziția a cincea din box office-ul românesc se află „Tinkerbell: Clopoțica și secretul aripilor”, care a avut încasări de 124.771 de lei și 6.377 de spectatori. Clopoțica, una dintre cele mai iubite personaje Disney, se va aventura pe un tărâm interzis, unde va face descoperirea vieții sale și, de asemenea, va afla care este secretul din spatele aripilor sale magice. Povestea începe atunci când simpatica zână Clopoțica pășește în misterioasele Păduri ale Iernii, un loc misterios, dar interzis zânelor însorite, fără să știe că acest lucru îi pune în pericol aripile magice.

În total, în weekend, cinematografele românești au avut încasări de 1.552.978 de lei și 80.973 de spectatori.