Prima pagină » Magazin » Reunirea anului: Cristi Minculescu va cânta din nou alături de IRIS

Reunirea anului: Cristi Minculescu va cânta din nou alături de IRIS

Reunirea anului: Cristi Minculescu va cânta din nou alături de IRIS
Cristi Minculescu se va reuni cu foștii săi colegi din trupa Iris pentru două concerte, alături de soprana Felicia Filip, care se vor desfășura pe 22 mai, la Cluj-Napoca, și pe 23 mai, la Târgu-Mureș, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, „la presiunea publicului și la inițiativa edililor din cele mai importante orașe din Transilvania”, în luna mai, la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, vor urca din nou împreună pe aceeași scenă Cristi Minculescu și trupa Iris, alături de soprana Felicia Filip, de care îi leagă o lungă și importantă colaborare.

Cristi Minculescu spune că mutarea sa în Germania nu presupune deloc ruperea legăturilor cu țara sa și cu fenomenul muzical din România. El a precizat din nou că a fost și rămâne deschis oricăror colaborări artistice.

 

 

„În acest sens, am inițiat legătura cu câțiva muzicieni germani, alcătuind trupa Lotus, am reluat contactul cu Nuțu Olteanu, fondator al trupei Iris, și, împreună cu doi muzicieni suedezi, am format ceea ce a fost numit un super-grup, iar mai recent mi-am format propria trupă, alcătuită din muzicieni mai tineri, dar deosebit de talentați: Rareș Totu (chitară), Seby Yo (bass), Cosmin Farcas (clape) și Cătălin Cioarga (tobe), împreună cu care susțin cele mai multe concerte (pentru viitorul apropiat avem programate cântări la București, Iași, Suceava, Botoșani, Bacău, Târgoviște, Câmpina, Sinaia și altele)”, spune Cristi Minculescu.

El precizează că l-a bucurat oportunitatea de a se reîntâlni pe aceeași scenă cu vechii săi colegi de la Iris și cu Felicia Filip. „(…) și ne vom strădui cu toții să oferim publicului momentele memorabile pe care și le dorește. Așteptăm cu nerăbdare reîntâlnirea cu oamenii minunați din Cluj și din Târgu-Mureș și sperăm să mai avem cât de curând astfel de ocazii speciale în care muzica ne unește!”, a mai spus Cristi Minculescu.

La rândul său, Nelu Dumitrescu, liderul grupului Iris, a declarat că atât el, cât și colegii săi de trupă, Valter, Boro și Relu, sunt încântați să fie din nou pe aceeași scenă cu Cristi Minculescu, „vocea care a dat întotdeaună marcă trupei Iris”, dar și cu Felicia Filip, „o adevărată personalitate muzicală”.

„Suntem hotărâți să facem totul pentru a satisface așteptările publicului, care ne-a trimis o mulțime de semnale că își dorește reluarea acestor colaborări și vom răspunde cu plăcere propunerilor venite de la organizatorii de evenimente. Pe de alta parte, ne vom menține obiceiul de a încuraja soliștii mai tineri (cum s-a întâmplat cu Tony Șeicărescu și, mai recent, cu Rafael), cărora le vom oferi posibilitatea de a cânta împreună cu noi. Avem în vedere tineri remarcați la concursurile de talente, dar nu numai. Cu aceeași bucurie vom invita alături de noi și alți prieteni și colaboratori, cum ar fi Paula Seling, Dan Bittman sau marea actriță Maia Morgenstern, împreună cu care spectacolele noastre vor deveni tot mai complexe, dar la fel de directe ca și până acum”, a spus Nelu Dumitrescu.

La rândul său, soprana Felicia Filip spune: „Reîntâlnirea cu cea mai frumoasă voce a rock-ului românesc din toate timpurile (aici l-am numit, desigur, pe Cristi Minculescu), cu trupa de legendă și vis – Iris îmi dă certitudinea că vom începe o nouă etapă a colaborării noastre atât de dorită de fanii care nu încetat o clipă să ne aștepte, să ne prețuiască și să ne iubească”.

Cele două concerte susținute de Cristi Minculescu, Iris și Felicia Filip la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș fac parte dintre evenimentele organizate de zilele acestor orașe.

Trupa Iris a apărut în 1976, prima formulă avându-i în componență pe Nuțu Olteanu (chitară, vocal), Emil Lechințeanu (chitară bas) și Nelu Dumitrescu (baterie). De-a lungul timpului, printre membrii ei s-au numărat nume sonore precum Florin Ochescu, Dan Bitman și Sorin Chifiriuc. Pe la „Școala de rock Iris”, așa cum a fost supranumită, s-au perindat circa 15 instrumentiști și vocaliști.

Cea mai recentă plecare din formație a avut loc în septembrie 2012, când solistul Cristi Minculescu a părăsit trupa, după 32 de ani de activitate.

Iris, în noua formulă, înseamnă Rafael (Cătălin Paul Ciubotaru), un rocker experimentat cu o voce incredibilă, și veteranii Nelu Dumitrescu (tobe), Valter Popa (chitară), Doru Borobeica (bass) și Relu Marin (keyboards).

După ce a anunțat ca părăsește definitiv grupul alături de care a cunoscut consacrarea deplină, Cristi Minculescu, vocea care a dat marca inconfundabilă a trupei Iris, s-a stabilit în Germania, la Regensburg, împreună cu familia, și a comunicat public, în repetate rânduri, că este vorba despre o hotarâre definitivă, dar că el rămâne deschis oricăror colaborari artistice și că va reveni în România ori de câte ori va fi solicitat să susțină concerte.

Câștigătoare a numeroase premii internaționale, soprana Felicia Filip a avut, de-a lungul anilor, o carieră impresionantă peste hotare, cântând în teatre de prestigiu din lume precum Royal Opera House Covent Garden din Londra, Staatsoper din Viena, Teatro Liceu din Barcelona, Théâtre du Capitole din Toulouse etc. A fost remarcată în roluri verdiene, în special ca Violetta din „La Traviata”, în opere de Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini, Wolfgang Amadeus Mozart, Georges Bizet, Giacomo Puccini, dar și în lucrări de operetă și vocal-simfonice. De-a lungul carierei, a colaborat cu nume mari ale scenei lirice, cum ar fi Montserrat Caballé, Roberto Alagna, Francisco Araiza, Juan Pons, Franco Farina, Salvatore Fisichella, Marcelo Alvarez, Fabio Armiliato.

Presa internațională a numit-o „diva céleste” și „noua regină a Traviatei”. A cucerit toate scenele importante de pe glob și din România și este unica solistă care a obținut toate premiile Mozart.

După modelul Montserrat Caballe – Freddie Mercury, soprana Felicia Filip este cea care a deschis drumul rockului simfonic în România. Începută în 1996, colaborarea cu trupa Iris a avut un succes uriaș, ce a culminat cu lansarea albumului „Filipissimia”, iar „Fata din vis” este cel de-al doilea album semnat de „soprana rock a României”.

În prezent, soprana Felicia Filip este și manager al Operei Comice pentru Copii.