Fetele de la Pussycat Dolls au cântat împreună pe 30 noiembrie, în ediția dedicată celebrităților a emisiunii britanice „X-Factor” de pe postul ITV. Telespectatorii au fost extrem de interesați de reprezentația-surpriză a cântărețelor și, mai ales, de costumele de scenă alese de acestea.
Cântărețele și dansatoarele Nicole Scherzinger, Carmit Bachar, Ashley Roberts, Jessica Sutta și Kimberly Wyatt au fost criticate aspru în legătură cu vestimentația aleasă.
Îmbrăcate în body-uri negre din piele, cele cinci au interpretat pe scenă câteva dintre hiturile trupei , printre care și cunoscutele „Don”t Cha” și „Buttons”. În urma emisiunii au fost formulate 419 plângeri din partea telespectatorilor care au considerat că vestimentația fetelor era exagerată pentru un program TV urmărit și de copii. Aceștia și-au exprimat dezaprobarea pe Twitter, unde a curs o avalanșă de comentarii despre costumele „vulgare”, „nepotrivite”, despre care fetelor de la Pussycat Dolls ar trebui „să le fie rușine”.
Grupul Pussycat Dolls a lansat, în perioada 2004 – 2009, câteva piese de succes, precum „Don’t Cha”, „Stickwitu”, „Beep”, „Buttons”, „When I Grow Up”, „I Hate This Part” și „Jai Ho! (You Are My Destiny)”. În 2007, Nicole Scherzinger a semnat un contract solo cu casa de discuri Interscope, cu care a lansat două single-uri ce au fost bine primite de public – „Whatever U Like” și „Baby Love”.
În 2010, Nicole a decis să părăsească definitiv grupul Pussycat Dolls și să se concentreze asupra unei cariere solo. În 2011, artista și-a lansat albumul de debut, intitulat „Killer Love”, care a inclus câteva cântece ce au avut mare succes pe plan internațional – „Poison”, „Don’t Hold Your Breath” și „Right There”.
Pe lângă cariera de cântăreață, Nicole Scherzinger a cochetat și cu actoria, jucând în câteva producții hollywoodiene, dar a avut succes și în alte domenii, precum modă și televiziune.