Prima pagină » Magazin » Ritual bizar în biserica lui Tom Cruise. Cum își aleg scientologii cercul celor mai influenți membri

Ritual bizar în biserica lui Tom Cruise. Cum își aleg scientologii cercul celor mai influenți membri

Ritual bizar în biserica lui Tom Cruise. Cum își aleg scientologii cercul celor mai influenți membri
Un joc bizar și descris de un fost participant ca "sinistru" este ritualul prin care Biserica Scientologică decide cine aparține cercului restrâns al celor mai influenți membri ai săi.

Un joc bizar și descris de un fost participant ca „sinistru” este ritualul prin care Biserica Scientologică decide cine aparține cercului restrâns al celor mai influenți membri ai săi. Versiunea scientologică a jocului „scaunelor muzicale” este detaliată penntru prima dată într-o carte a reporterului BBC John Sweeney, care va apărea în librăriile din Marea Britanie după 7 ianuarie, scrie The Sun.

Într-un episod al acestui joc, membrii bisericii, a cărei imagine publică se identifică mai ales cu Tom Cruise, au dansat frenetic pe Bohemian Rhapsody, melodia formației Queen, până la 4 în zori. Ritualul din „celula pedepsei”, supranumit The Hole (Gaura, n.red.) ajunge la apogeu în scene violente, scrie Sweeney în „The Church of Fear – Inside the Weird World of Scientology” (Biserica Temerilor – În interiorul lumii bizare a Scentologiei, n.red.).

Un „joc sinistru”

„Toată lumea a intrat în acest joc cu o durere mentală. Oamenii erau doborâți pur și simplu. A fost ciudat, sinistru chiar”, descrie Tom DeVocht, un fost membru al sectei. Dacă își pierd locul pe scaune, cei intrați în competiție sunt scoși din joc de liderul David Miscavige, unul din bunii prieteni ai lui Tom Cruise, căruia i-a fost chiar cavaler de onoare la nunta cu Katie Holmes.

Când se decide un câștigător, un scaun este rupt în două în celula imprivizată din două rulote. Totul are loc în Gilman Hot Springs, cartierul general din California al sectei bazate pe teoria potrivit căreia oamenii se trag din extratereștri.

Tom DeVocht spune că, până în 2005, când a ieșit din cotroversata sectă, era, la rândul său, unul dintre apropiații lui Miscavige, care l-ar fi lovit de două ori, așa cum apare în cartea lui Sweeney. Atât Miscavige, cât și Biserica Scientologică neagă criticile privind violența în interiorul sectei, arată The Sun, și susțin, la rândul lor că Sweeney este un mincinos.

Jurnalistul BBC nu este la prima experiență cu scientologii, el scriind în 2007 unul dintre cele mai documentate articole despre aceștia.

Pentru cartea sa, John Sweeney a vizitat inclusiv zona cunoscută sub numele de Trementina Base, „catedrala spațială extraterestră” construită de controversata biserică în adâncurile deșertului din New Mexico, și a intervievat o parte dintre foștii membrii scientologiști.

Scientologia a apărut 1952, la initiative lui L. Ron Hubbard, autor de literatură SF. Printre cei convertiți la scientologie s-au numărat Tom Cruise, Katie Holmes, John Travolta, Kirstie Alley sau Lisa Marie Presley.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro