Robbie PUTREZITUL a murit de CANCER. Interpretul celebrului personaj avea 43 de ani. Toți copiii l-au urmărit în Orașelul Leneș

Publicat: 22 08. 2018, 13:01

Un membru al familiei lui Stefan Karl Stefansson a declarat pentru TMZ că actorul s-a luptat cu cancerul biliar timp de doi ani și a ajuns într-o fază în care nu a mai putut fi salvat.

Actorul din Islanda în vârstă de 43 de ani a fost personajul negativ în serialul pentru copii „Orășelul Leneș”. Potrivit TMZ, Stefansson a murit marți, înconjurat de familie și prieteni.

Stefansson și-a anunțat fanii în luna marte, că boala lui a ajuns într-un stadiu avansat și că nu mai poate fi salvat: „Este mult până când cineva îți spune că nu mai ai mult de trăit și atunci realizezi cât de importantă este viața. Timpul este cel mai valoros lucru, pentru că nu se mai întoarce niciodată. Depinde de tine dacă îți petreci viața în brațele celui iubit, sau singur ca într-o celulă. Viața e așa cum ți-o faci. Să continuăm să visăm”.

„Dragostea mea, Stefan Karl Stefansson, 43 de ani, a murit după o luptă agresivă de doi ani cu cancerul biliar. Potrivit dorințelor lui Stefan, nu vor fi funeralii. Cenușa lui va fi împrăștiată în ocean”, a declarat soția actorului pe Facebook.

„Vă mulțumesc pentru sprijin”, spunea actorul diagnosticat cu cancer, în urmă cu doi ani.

Fanii lui Stefansson, care au crescut cu planurile năstrușnice ale personajului pe care îl interpreta și-au exprimat regretul pe rețelele sociale: 

„Odihnește-te în pace, Stefán Karl Stefánsson. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut în cariera ta și pentru Robbie Putrezitul. Îmi va fi tare dor de tine, Stefan! Tu ești cu adevărat numărul 1”, scrie un fan pe Twitter

Rest in peace, Stefán Karl Stefánsson (July 10, 1975 – August 21, 2018). Thank you for everything that you have done within your great career in acting and as Robbie Rotten. I will really miss you, Stefan! You are truly number one! #RobbieRotten #WeAreNumberOne pic.twitter.com/xWNpJkjowm

— Andrew Suydam (@AndrewSuydam) August 21, 2018

Orășelul Leneș este un serial pentru copii, produs între anii 2004-2007 și reluat între 2013-2014 care a fost tradus și difuzat în peste 180 de țări. Serialul promovează un stil de viață sănătos, prin lupta dintre exponentul binelui: Sportacus ( personajul care practică sport și mănâncă fructe) și exponentul răului, Robbie Putrezitul (care este leneș și arogant, încearcând  să popularizeze în rândul locuitorilor Orășelului Leneș o alimentație nesănătoasă și o viață sedentară). În fiecare episod, Sportacus îl învinge pe Robbie Putrezitul.

Mai jos, un clip cu Robbie Putrezitul în care îndeamnă: „Mâncați bomboane, nu bomboane sportive (mere)”: