Robert Pattinson: Despărțirea te face să te simți ca și cum ar fi sfârșitul lumii

Publicat: 14 08. 2012, 14:34
Actualizat: 24 08. 2013, 18:03

Actorul britanic Robert Pattinson spune că despărțirea de persoana iubită este ca „sfârșitul lumii”, în condițiile în care el a trăit-o recent, după infidelitatea partenerei sale, Kristen Stewart, informează contactmusic.com.

Starul britanic a apărut pentru prima dată în public, după scandalul provocat de infidelitatea partenerei lui de viață Kristen Stewart, în emisiunea „The Daily Show”, luni, la New York.

Jon Stewart, prezentatorul emisiunii, i-a oferit actorului o cutie cu înghețată pentru a-l înveseli puțin, glumind: „Suntem ca două fete care vorbesc despre despărțire”.

Deși Pattinson a refuzat orice discuție despre problemele recente din viața lui personală, el a spus totuși că pentru tinerii care trec printr-o despărțire, aceasta este ca și cum ar fi venit „sfârșitul lumii”.

„Chiar așa este”, a adăugat actorul, declanșând un cor de exclamații de compasiune din partea publicului.

După acest interviu, Robert Pattinson a pășit pe covorul roșu desfășurat la Museum of Modern Art din New York, unde a avut premiera celui mai recent film al său, „Cosmopolis”.

După despărțirea de Kristen Stewart, starul britanic, în vârstă de 26 de ani, a trăit retras, departe de luminile reflectoarelor, în vila pe care actrița Reese Witherspoon, care i-a fost colegă de platou în „Apă pentru elefanți”, o deține în Ojai (California).

Potrivit presei americane, Pattinson a fost devastat de declarația prin care Kristen a recunoscut că l-a înșelat cu regizorul filmului „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman”, Rupert Sanders.

Atât actrița în vârstă de 22 de ani, cât și Ruper Sanders, care este căsătorit, au dat publicității comunicate de presă în care și-au prezentat scuze publice.

Actorii Robert Pattinson și Kristen Stewart, interpreții personajelor Edward Cullen și Bella Swan din filmele francizei „Amurg/ Twilight”, care aveau o relație de lungă durată, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare, au decis să se mute oficial împreună, anul acesta.

Ulterior, relația dintre cei doi a fost puternic zguduită de apariția în presă a unor articole potrivit cărora Kristen Stewart a avut o legătură amoroasă de scurtă durată cu regizorul Rupert Sanders.

Regizorul britanic Rupert Sanders este căsătorit cu modelul Liberty Ross. Cuplul are doi copii – Skyla și Tennyson.

Primele patru lungmetraje din franciza de succes „Twilight” – „Amurg”, de Catherine Hardwicke, „Saga Amurg: Lună Nouă”, în regia lui Chris Weitz, „Saga Amurg: Eclipsa”, de David Slade, și „Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I”, de Bill Condon – au obținut împreună încasări de 2,5 miliarde de dolari. Ultimul film din serie, intitulat „Saga Amurg: Zori de Zi – Partea II”, va fi lansat pe marile ecrane pe 16 noiembrie 2012.