Robin Gibb, solistul trupei britanice Bee Gees, a ieșit din comă și este conștient, potrivit unor declarații ale putătorului său de cuvânt pentru AFP și citate de Agerpres.
Cântărețul suferă de afecțiuni de ficat și colon, dar pneumonia pe care a contactat-o de curând a fost cea care adus în această stare, potrivit familiei sale și paginii oficiale de internet.
După ce a ieșit din comă, solistul i-a făcut un semn cu capul soției și a reușit să comunice cu membrii familiei, care aveau grijă de el, în spitalul din vestul Londrei, unde se află internat.
Edwina, soția lui Robin, a povestit că fratele cântărețului, Barry Gibb, de asemenea membru al formației Bee Gees, a cântat la căpătâiul acestui pentru a-l face să-și revină. Lui i s-au alăturat și cei trei copii ai artistului.
În urmă cu un an și jumătate, atunci când a fost diagnosticat cu cancer, Robin Gibb a suferit o intervenție chirurgicală la intenstine, în urma căreia starea sa de sănătate părea să se fi îmbunătățit. Apoi însă, sănătatea lui s-a deteriorat vizibil.
Starea de sănătate precară l-a împiedicat pe Gibb să se prezinte la lansarea primei sale opere clasice, „Recviemul Titanicului”, creată în colaborare cu fiul său și cu Orchestra Filarmonică regală, pentru comemorarea a 100 de ani de la scufundarea vasului.
„Era singurul eveniment la care voia cu adevărat să participe în ultimii doi ani și jumătate și faptul că nu a putut fi aici l-a mâhnit foarte tare”, a declarat fiul său Robin-John Gibb.