ROBOTZI împotriva ACTA: „Internetul așa cum îl știm VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a „dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
În cel mai recent episod din seria „Robotzi”, cei de la Creative Monkeyz, creatorii personajelor Mo și FOCA, au ales să protesteze împotriva ACTA, legea împotriva pirateriei online semnată de 33 de state, printre care și România.
„În spatele intențiilor pozitive, se ascunde o nevoie disperată de a deține controlul asupra fluxului de informații”, iar utilizatorii internetului ar urma să fie „îngrădiți și pedepsiți prin diverse sancțiuni”, susțin cei de la Creative Monkeyz în clip.
Creatorii „robotzilor” spun că există deja legi ale dreptului de autor, dar acestea sunt „insuficiente” pentru organismele puterii din întreaga lume, pentru că nu pot profita de pe urma lor.
„Dacă acest tratat va fi ratificat în vara acestui an, internetul așa cum îl știm azi va dispărea”, susțin cei de la Creative Monkeyz. Ei dau și câteva exemple ale modului în care ACTA îi afectează pe utilizatorii de internet.
Practic, aceștia pot fi sancționați cu tăierea internetului, amendați sau chiar condamnați la închisoare dacă dețin fișiere audio, video sau documente pentru care nu au drepturi de autor.
„Internetul e un mediu în care îți poți exprima nemulțumirea față de un regim politic. Dacă ACTA intră în vigoare, putem spune adio protestelor antiguvernamentale și demascării fraudelor și politicienilor corupți. ACTA pune puterea în mâinile aparatelor politice. Odată cu ACTA, dispar YouTube, Twitter, Facebook și drepturilor de care ne-am bucurat până acum pe internet, printre care libera exprimare”, mai susțin creatorii „robotzilor”.
La final, cei de la Creative Monkeyz îi îndeamnă pe utilizatori să protesteze împotriva ACTA, sub sloganul „Noi suntem internetul”.
Filmulețul nu mai este disponibil pe site-ul „robotzilor”
La scurt timp după ce episodul împotriva ACTA a fost pus pe YouTube și postat pe site-ul Creative Monkeyz, acesta nu a mai putut fi accesat.
Cine încerca să-i dea play primea mesajul: „This video is no loger available due to copyright claims by CreativeMonkeyz”.
Mihai Ficus de la Creative Monkeyz susține că nici măcar nu știe că filmulețul a fost eliminat. „Nici nu știam că a dat jos clipul de pe YouTube”, a declarat el.
Ulterior, clipul a fost încărcat din nou pe YouTube, în zeci de variante, cel mai probabil de către fanii serialului „Robotzi”.