Rock the City – Peste 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, la prima zi a festivalului
Peste 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, la prima zi a celei de-a cincea ediții a festivalului Rock the City, la complexul Romexpo, capete de afiș fiind Enslaved și Heaven Shall Burn.
Festivalul a fost deschis de trupa românească Goodbye to Gravity. Formația austrică Boon și Rezident Ex au avut un mare succes la public, sute de oamenii strângându-se în fața scenei pe care urmau să concerteze.
Seara a continuat cu norvegienii de la Enslaved, trupă de progressive black metal, membrii formației salutând publicul prezent la festival și mulțumind în limba română. Grutle Kjellson, Ivar Bjornson, Arve Isdal, Herbrand Larsen și Cato Bekkevold au început în forță și au păstrat energia pe tot parcursul concertului. Piese precum „Roots of the Mountain” și „Storm of Memories”, de pe noul album al trupei, au aruncat în aer publicul de la Romexpo.
Enslaved s-au arătat foarte încântați de primul lor concert în România, spunând că doresc ca toate concertele lor să fie ca acesta. „Suntem pentru prima dată în România, este al dracului de bine, am vrea ca fiecare concert al nostru să fie în Romania. Sunteți absolut minunați! Mulțumim!” a spus solistul trupei.
Ultimii care au urcat pe scenă în prima zi a festivalului Rock the City au fost germanii de la Heaven Shall Burn și au fost întâmpinați cu aplauze și urale de toți rockerii. Trupa germană de heavy metal a cântat peste 90 de minute, revenind de mai multe ori pe scenă. Au cântat printre altele „Counterweight, „Black Tears” și „Voice of the Voiceless”. Nemții au primit din public un steag al României, pe care l-au afișat pe scenă și apoi l-au pus la loc de cinste pe tobele lui Matthias Voigt.
La sfârșit, după mai multe rechemări pe scenă pentru bis, solistul Marcus Bischoff a mulțumit fanilor pentru primirea făcută și a promis că vor mai reveni în România.
Cea de-a doua zi a festivalului Rock the City continuă duminică cu Psychogod, White Walls, americanii de la Trivium, galezii de la Bullet For My Valentine și cu cel mai așteptat concert al festivalului, cel al germanilor de la Rammstein. Deschiderea porților are loc la 15.40, iar la 16.30 vor cânta Psychogod, la 16.50 White Walls, la 18.10 Trivium, la 19.30 Bullet For My Valentine.
Seara va fi încheiată de Rammstein, formația va urca pe scenă la 21.15, spectacolul lor urmând să dureze peste o oră și jumătate.
Evenimentul de la complexul Romexpo este organizat de Marcel Avram și East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment.