ROCK THE CITY. Trupele Soulfly și Machine Head au vrăjit publicul autohton
Membrii trupelor Soulfly și Lacuna Coil s-au întâlnit din nou cu publicul român, la fel de plini de energie, în timp ce Machine Head, care a fost cap de afiș, a cântat o oră și jumătate, sâmbătă, la finalul unei zile care a adus rockul old scool, de la gothic la heavy metal, la Rock the City.
După ce prima zi a festivalului Rock the City a fost dedicată în mare parte trupelor românești, pe scenă fiind prezente formații precum Timpuri Noi, Luna Amară și Celelalte Cuvinte, și a culminat cu show-ul germanilor de la Heaven Shall Burn, a doua zi a evenimentului i-a adus din nou în fața publicului autohton pe Soulfly și Lacuna Coil, care s-au simțit ca acasă, și i-a prezentat în premieră pe muzicienii de la Machine Head, care au vorbit cu fanii și au aprins atmosfera, la finalul programului.
Cea de-a doua zi a Rock The City i-a avut în line up, în această ordine, pe Sweet Savage, Saxon, Lacuna Coil, Soulfly, Black Label Society și Machine Head.
Membrii trupei Lacuna Coil s-au bucurat de revenirea lor în România. Îmbrăcați în costumele lor-semnătură de pseudo-asistente medicale, cu crucea roșie pe ele, cei doi soliști ai trupei, Cristina Scabbia și Andrea Ferro, au vorbit cu publicul pe toată perioada concertului și au promis, la final, că vor reveni oricând în România.
În timpul concertului de la București, Lacuna Coil și-a promovat cel de-al șaselea material de studio, care include 12 piese de colecție, melodii triste și întunecate, exprimate însă cu forță. Lacuna Coil nu este o trupă care obișnuiește să fie repetitivă, iar „Dark Adrenaline” pare să fie un album chiar mai reușit decât precedentul, „Shallow Life”, lansat în 2009.
Maturitatea muzicală și cursivitatea noilor piese arată că trupa nu încetează să-și dezvolte orizonturile muzicale, rămânând în același timp fidelă originilor sale. Albumul „Dark Adrenaline” este produs de Don Gilmore (cunoscut pentru proiectele derulate cu Linkin Park, Duran Duran, Avril Lavigne și Bullet For My Valentine), același la care trupa a apelat și pentru realizarea „Shallow Life” în 2009.
După Lacuna Coil au urcat pe scenă cei de la Soulfly, care nici ei nu erau la prima întâlnire cu publicul român. Înainte să vină trupa, pe scenă a fost arborat steagul Braziliei, ca să amintească de originile solistului, legendarul Max Cavalera, dar și de influențele muzicii formației. Soulfly a electrizat atmosfera, cu solistul care îndemna publicul să sară pe „un, dos, tres”. Cei mai dedicați fani au fost aproape imuni la praful ridicat în parcarea de la complexul Romexpo, unii purtând măști chirurgicale, alții înfășurându-și propriile tricouri în jurul feței. Cavalera a ținut să îi menționeze și pe colegii de line up. „Îi vom vedea pe cei de la Black Label Society și Machine Head”, a spus el. Show-ul Soulfly s-a încheiat cu „clasicele” „Roots Bloody Roots” și „Eye for an Eye”. Soulfly este deja un nume cunoscut pe scena metal, mai ales pentru că el este condus de Cavalera, fostul lider al faimosului grup brazilian Sepultura.
Cei care au pus punct celei de-a doua zile a Rock the City au fost Machine Head, care au cântat aproape două ore pentru publicul care îi vedea pentru prima dată în România. Formația a demonstrat că își merită renumele, dar și că știe să comunice cu publicul. Vocalul Machine Head, Robb Flynn, a mulțumit de nenumărate ori publicului, a aruncat cu bere în grupurile cele mai aprige din audiență și s-a arătat recunoscător că în festival a văzut, după o lungă pauză, trupe precum Soulfly. El a spus că, indiferent de gen, muzica are o putere enormă asupra oamenilor. „Muzica este uimitoare (…) are puterea de a te face să te simți fericit, să te simți trist, să simți dorință (…) te face să simți toate lucrurile astea, într-o lume care nu vrea să simți nimic”, a spus liderul Machine Head, înainte de piesa „Darkness Within”.
Machine Head este un grup american de heavy metal, înființat în California în 1991, de Robb Flynn și Adam Duce, considerat unul dintre pionierii curentului New Wave din rockul american. Formula actuală este asigurată de Robb Flynn (voce, chitară), Adam Duce (bas), Phil Demmel (chitară) și Dave McClain (tobe). Albumul de debut, „Burn My Eyes”, lansat în 1994, a avut mare succes, mai ales în Europa, iar materialul discografic „The Blackening” din 2007 i-a adus formației americane prima nominalizare la premiile Grammy. Albumele formației Machine Head s-au vândut în peste 2,4 milioane de copii în lumea întreagă.
Ziua a doua a festivalului Rock the City trebuia să includă și trupa Godsmack, însă artiștii și-au anulat concertul, din cauza unor probleme de sănătate ale solistului.
Ultima zi Rock the City, duminică, include concerte ale trupelor Ugly Kid Joe, Within Temptation, The Cult și Evanescence, iar festivalul va culmina cu recitalul formației americane Guns N’ Roses.
Festivalul Tuborg GreenFest powered by Rock the City se desfășoară la complexul Romexpo din București.
(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)