ROMÂNI AU TALENT. Bunica bate toba și Pavel se pune cu „mândrele”, în noua ediție a show-ului de la ProTv
Preselecțiile de la ROMÂNII AU TALENT continuă vineri, 7 martie, la ProTv, începând cu ora 20.30. Concurenți cu gustul pericolului în sânge sau „pătrunși” de prea mult talent, cu fler la jonglerii sau la dresura de animale, dansatori sportivi sau pasionați de „jocuri” tradiționale, muzicanți cu instrumente cu totul și cu totul inedite, ba chiar și hair-stiliști vor apărea în fața juriului format din Andi Moisescu. Andra și Mihai Petre în această ediție ROMÂNII AU TALENT ca să-și joace cartea norocoasă în materie de spectacol. Ajutați de flăcări, butoaie, polizoare, foarfeci și arbalete, românii vor surprinde din nou publicul cu reprezentații originale, șocante sau de-a dreptul neinspirate.
Pavel și Smiley nu se lasă mai prejos și iar își măsoară talentele cu cele ale românilor. Săptămâna aceasta, vor încinge o horă, vor face flair-bartending și își vor încerca talentul de „artiști” de circ. În plus, Pavel se va arăta fortoș și va muta un rând întreg de „mândre” în culisele show-ului ROMÂNII AU TALENT. Smiley va avea un deja-vu din perioada în care facea parte din trupa „Simplu”.
Tot vineri, bunica bate toba la ROMÂNII AU TALENT. Nu este vorba de o reprezentație a băieților de la „Zdob și Zdub”, ci chiar de bunicuța pe care au făcut-o celebră prin intermediul melodiei care s-a transformat rapid într-un hit. Mai mult, „bunica” nu vine singură, ci însoțită la ROMÂNII AU TALENT. Ce număr a pregătit și care va fi reacția juraților, vor afla cei de acasă în show-ul din această săptămână.
Mihaela și Sebastian, cuplul care a făcut furori în sezonul trecut cu povestea lor tumultuoasă de dragoste, revine la ROMÂNII AU TALENT. Cât de mult au evoluat într-un an de zile și, mai ales, care mai este relația dintre cei doi iubiți, telespectatorii vor putea vedea vineri seară la ProTv.
Altă apariție surprinzătoare în această ediție a super-show-ului este campionul mondial la flair-bartending, Valentin Luca. De această dată, Valentin vine să își arate calitatile de antrenor alături de cele două concurente ale sale cu care speră să meargă mai departe în competiția talentelor.
Vineri, de la 20:30, ROMÂNII AU TALENT revine cu o nouă rundă de audiții și concurenți din întreaga țară, toți gata să demonstreze că au stofă de „eroi” și că merită să câștige cei 120.000 de euro puși în joc de blockbuster-ul divertismentului românesc, numai la Pro Tv.