Prima pagină » Magazin » România a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare salată din lume

România a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare salată din lume

România a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare salată din lume
România a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare salată din lume, care a cântărit 19,05 tone și a fost pregătită duminică la un complex comercial din Pantelimon, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori.

România a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare salată din lume, care a cântărit 19,05 tone și a fost pregătită duminică la un complex comercial din Pantelimon, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori.

Eforturile a peste 1.100 de voluntari, dintre care jumătate elevi ai Colegiului Economic Viilor din București, au fost încununate cu stabilirea unui nou record mondial la categoria „cea mai mare salată din lume”, cu aproape 6 tone mai mult decât recordul precedent, reușit în 2010, de Grecia.

Voluntarii au lucrat timp de șapte ore la prepararea salatei, având la dispoziție 23 de tone de ingrediente (roșii, castraveți, salată iceberg, ardei gras, morcovi, ceapă, măsline, ulei de măsline și sare).

Liana Stanciu, alături de reprezentantul Guinness World Records Seyda Subasi Gemici au dat startul, duminică, la ora 10.00, în prezența ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, și a altor personalități.

Cel care a tăiat primele legume a fost ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, urmat de vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Mihai Barbu, și alte personalități locale.

În timp ce tonele de legume umpleau vasul uriaș de 17,92 de metri lungime, 2,94 de metri lățime și 53 de centimetri adâncime, în standurile amenajate în pavilionul Exporom se desfășurau activități cu tematică de sănătate și nutriție.

Cu excepția salatei iceberg, a măslinelor și a uleiului de măsline, toate ingredientele au fost de proveniență românească. Imediat după deschidere, ministrul Daniel Constantin a declarat că va discuta cu reprezentanții lanțurilor de supermarketuri pentru a-i determina să amenajeze spații speciale destinate comercializării legumelor românești.

O mână de ajutor la pregătirea salatei au dat familia lui Mugur Mihăescu, vedeta trupei Vacanța Mare, turiști din SUA, Slovacia, Serbia și Bulgaria, dar și o bunică de 80 de ani, venită alături de nepotul ei. Doamna în etate a fost un adevărat exemplu de hărnicie și rezistență, rămânând până la anunțul oficial. După ce reprezentantul Guinness a anunțat stabilirea recordului, salata a fost împărțită celor prezenți, dar și distribuită oamenilor nevoiași. Resturile de legume au fost donate unei ferme de animale din Pantelimon.