România pitorească | Proiectul „Cămine în Mișcare” duce Capitala Europeană a Culturii în Banatul istoric – FOTO / VIDEO
Proiectul „Cămine în Mișcare”, organizat de Asociația Timisoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii și produs de Asociația Prin Banat, a avut a doua ediție în weekend și programat o nouă excursie culturală în Banatul istoric, ce a avut loc chiar la granița România – Serbia, în localitățile Comloșu Mare, Comloșu Mic, Lunga și Lenauheim.
Unul dintre momentele inedite din acest final de săptămână, a fost reprezentat de o „călătorie”, de la vama româno-sârbă, Lunga – Nakovo, realizată cu sprijinul Poliției de Frontieră, unde două ansambluri din România – Ansamblul „Iorgovan” din Comloșu Mare și Ansamblul „ÄŒanadske Zvezdice” din Cenad – au dat mâna cu prietenii sârbi de la KUD „Izvor” Nakovo, de peste graniță.
„A fost o bucurie să descoperim alături de locuitorii din Comloș, Lunga și Lenauheim un conținut artistic care ilustrează spiritul capitalei europene a culturii. Timișoara a luminat în aceste localități din Banat și în acest sfârșit de săptămână, reamintindu-ne tuturor despre valoarea interculturalității noastre. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături”, a spus Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii.
„Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces” este singurul proiect din programul cultural Timișoara 2021 care se desfășoară în jurul Timișoarei, în regiunea Banatului istoric. În drumul lui, proiectul caută povești despre migrație și despre legăturile dintre oameni și căminele atât de pline de viață ale celor care și-au trăit sau își trăiesc destinele bănățene.
„Am avut foarte multe activități care să implice și comunitatea, fiindcă ăsta este și scopul proiectului nostru, să mergem în jurul Timișoarei, în comunitățile mici și să începem să lucrăm cu ceea ce au ei acasă, potențialul acela al locului pe care ei poate nu îl mai văd, fiind prinși în cotidian și în grijile de zi cu zi, să le amintim ce bogății au ei la nivel local. Pentru moment documentăm poveștile locale despre migrație. Anul acesta este centenarul Banatului, când regiunea Banatului istoric a fost împărțită între România, Serbia și Ungaria. Ediția aceasta, scoatem la suprafață acele povești ale granițelor care au apărut peste noapte, ale famililor care s-au trezit cu aceste granițe poate chiar prin ogradă și despre evenimentele care au fost ca o consecință a acelor granițe, începând cu al doilea război mondial, deportarea în Bărăgan sau micul trafic”, spune Alexandra Palconi – Sitov, președinte Asociația Prin Banat.
„Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces” este un proiect al Asociației Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Municipiului Timișoara, ca parte a Programului Cultural TM2021 în anul 2019. Este singurul proiect din programul cultural Timișoara 2021 care se desfășoară în jurul Timișoarei, în regiunea Banatului istoric, gândit pentru a încuraja oamenii să-și împărtășească moștenirea culturală și poveștile personale cu cei din jur. Evenimentul Cămine în Mișcare din 23-25 august a fost realizat cu sprijin din partea Primăriei Comloșu Mare și al Primăriei Lenauheim.
Foto: Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces