România, printre statele fără diferențe între fete și băieți la consumul de canabis
România se află printre puținele state care nu mai înregistrează diferențe între fete și băieți în ceea ce privește prevalența consumului de canabis, în timp ce, în cazul tutunului, același indicator a scăzut ușor la populația cu vârste sub 16 ani, arată studiul ESPAD 2011.
Studiul național în școli privind consumul de tutun, alcool și droguri (ESPAD 2011), prezentat vineri de Agenția Națională Antidrog (ANA), arată că prevalența consumului de tutun până la vârsta de 16 ani a scăzut ușor la 52 la sută, fiind cu două procente sub media europeană (54 la sută), iar consumul de țigări în ultimele 30 de zile a înregistrat, în 2011, o creștere de patru la sută, fiind de 29 la sută, puțin peste media europeană (28 la sută).
„Consumul vreunei băuturi alcoolice pe durata vieții este de 79 la sută, în scădere cu doi la sută față de studiul anterior, din 2007, și cu opt procente sub media europeană (87 la sută). Prevalența până la vârsta de 16 ani a consumului de tranchilizante sau sedative la recomandarea medicului a scăzut cu un procent, de la cinci la sută în 2007, la patru la sută în 2011, aflându-se la jumătatea valorii mediei europene de opt la sută”, rezultă din studiu.
Deși România se află sub media europeană (18 la sută) în ce privește prevalența consumului de droguri ilicite, se remarcă o creștere a consumului de-a lungul vieții – 10 la sută în 2011, față de cinci la sută în 2007.
„Prevalențele ridicate ale consumului de substanțe noi cu proprietăți psihoactive (SNPP) de-a lungul vieții, în ultimul an și în ultima lună, plasează aceste substanțe printre cele mai consumate droguri în rândul elevilor de 16 ani din România anului 2011, alături de canabis/ hașiș și inhalante. Din punctul de vedere al distribuției pe sexe, România se află printre puținele state cuprinse în studiu care nu mai înregistrează diferențe între fete și băieți în ceea ce privește prevalența consumului de canabis, atât de-a lungul vieții (alături de Franța), cât și în ultima lună (alături de Federația Rusă și Bulgaria)”, se mai arată în studiu.
Majoritatea respondenților consideră că un consum regulat, indiferent de drog, implică un risc crescut asupra integrității fizice sau de altă natură a consumatorului, în timp ce consumul experimental de droguri este considerat ca având efecte negative în proporții mai mici, care variază de la 28 la sută (consumul de SNPP) la 47 la sută (canabis).
Pentru studiul ESPAD realizat în România au fost luați în considerare adolescenții născuți în 1995, eșantionul fiind de 2.770 de elevi (din care 1.279 băieți și 1.491 fete), selectați dintr-un eșantion de 149 școli (268 clase a IX a și a X a). Perioada de colectare a datelor a fost iunie 2011.
Componenta națională a studiului ESPAD a fost realizată în 2011 de către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar (SNSPMPDSB), coordonatorul proiectului, și Agenția Națională Antidrog (ANA), care a desfășurat etapa de colectare în teren și de constituire a bazei de date.
Studiul ESPAD 2011 cuprinde cele mai recente date privind consumul de alcool, tutun, droguri ilicite, precum și substanțe noi cu proprietăți psihoactive (comercializate sub denumirea de „etnobotanice” sau „droguri legale”), înregistrate la nivel național în rândul populației școlare de 16 ani.
Studiul ESPAD se desfășoară la intervale de patru ani, ultimul, din 2011, fiind aplicat în 39 de țări, majoritatea europene, pe un grup țintă format din adolescenți care au împlinit vârsta de 16 ani în anul efectuării cercetării și care frecventează cursuri de zi în instituții de învățământ postgimnazial.