Prima pagină » Magazin » România TV, amendată cu 10.000 de lei din cauza limbajului folosit de Mugur Ciuvică

România TV, amendată cu 10.000 de lei din cauza limbajului folosit de Mugur Ciuvică

România TV, amendată cu 10.000 de lei din cauza limbajului folosit de Mugur Ciuvică
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de joi, să amendeze cu 10.000 de lei televiziunea România TV din cauza limbajului folosit de Mugur Ciuvică în emisiunea "News Desk" din 13 decembrie 2013.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de joi, să amendeze cu 10.000 de lei televiziunea România TV din cauza limbajului folosit de Mugur Ciuvică în emisiunea „News Desk” din 13 decembrie 2013.

CNA a analizat, joi, emisiunea „News Desk” difuzată pe 13 decembrie, de la ora 18.50, la România TV. Emisiunea a fost moderată de Liliana Ruse, în studio fiind prezenți Mugur Ciuvică – Grupul de Investigații Politice, Cătălin Striblea, jurnalist România TV, Cristian Preda, europarlamentar independent, și Cătălin Ivan, europarlamentar PSD.

Potrivit CNA, în emisiune, Mugur Ciuvică a avut un schimb de replici cu Cristian Preda. Printre altele, Ciuvică i-a spus lui Preda: „Cu bun simț vă spun că sunteți un fel de căcărează băsistă, mult prea mică ca să vă răspund la toate prostiile”. Mugur Ciuvică a folosit în timpul emisiunii și cuvântul „răhățel” și expresia „comunist împuțit”.

SURPRIZĂ MARE PENTRU ROMÂNI ÎN ZIUA ÎN CARE ÎNCEPE OLIMPIADA DE LA SOCHI

Moderatoarea emisiunii, Liliana Ruse, a intervenit de mai multe ori, încercând să aplaneze conflictul, însă membrii CNA au considerat că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația audiovizualului.

Astfel, la propunerea membrului CNA Monica Gubernat, Consiliul a decis să amendeze cu 10.000 de lei România TV, pentru încălcarea articolului 40, alineatul 3 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”.

Sancțiunea a fost aplicată cu șase voturi „pentru” (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea și Răsvan Popescu), în timp ce „împotrivă” au votat Florin Gabrea, Radu Călin Cristea și Christian Mititelu.

Acest caz a stârnit numeroase discuții între membrii CNA în ședința de joi a Consiliului.

În prima parte a ședinței, membrul CNA Valentin Jucan a propus amendarea România TV cu 40.000 de lei, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim necesar de voturi pentru a fi aplicată (șase).

Christian Mititelu, membru al CNA, a spus că menirea acestor emisiuni este să fie cât se poate de controversate și spectaculoase astfel încât să atragă telespectatori. „Veți vedea în fiecare seară la acest post și la altele scandaluri (…) oamenii care au fost invitați nu au fost invitați întâmplător (…) Domnul Ciuvică folosește un limbaj inacceptabil, dar este provocat de domnul Preda”, a spus Christian Mititelu.

„Tot Preda e de vină pentru că Mugur Ciuvică are un astfel de limbaj”, a exclamat Valentin Jucan.

Și Narcisa Iorga, un alt membru al CNA, a spus că „s-a ajuns prea departe” „Dacă CNA nu face nimic și doar ridicăm din umeri o să ajungem să ne și batem în direct și eventual la ieșirea la ușa din CNA să ne aștepte cineva să ne bată că am aplicat legea”, a spus Iorga.

Ea a fost foarte nemulțumită de faptul că amenda de 40.000 de lei propusă de Valentin Jucan nu a întrunit numărul minim necesar de voturi pentru a fi aplicată, astfel că părea că România TV va scăpa nesancționată de CNA.

Însă, în cea de-a doua parte a ședinței, Consiliul a reluat discuțiile cu privire la această emisiune de la România TV. În acel moment, Narcisa Iorga și Valentin Jucan nu erau în sala de ședințe a CNA.

Mititelu a propus o amendă de 30.000 de lei în cazul România TV, însă propunerea sa nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată. El a mai spus că o amendă de doar 10.000 de lei este insuficientă pentru gravitatea faptei România TV.

Pe de altă parte, Christian Mititelu a făcut referire la faptul că, în ședința din 4 februarie, CNA a amendat tot cu o sumă de 10.000 de lei o televiziunea locală foarte mică – TV Cozia, un post care nu se poate compara cu forța financiară a România TV.